Prevenirea tâlharilor, prioritatea polițiștilor constănțeni

167
În contextul socio-economic actual, sesizările cu privire la infracțiunile comise cu violență, tâlhăriile, au crescut. Însă putem preveni comiterea diferitelor fapte antisociale.

În general, infractorii acționează asupra persoanelor care se deplasează la ore târzii pe trasee neiluminate, izolate, asupra persoanelor care vorbesc la telefonul mobil pe stradă și sunt concentrate asupra convorbirii și persoanelor aflate în stare de ebrietate, ori asupra persoanelor vulnerabile sau în vârstă, acestea fiind uneori urmărite pe traseul lor.

De aceea, polițiștii recomandă să încercați să nu vă mai deplasați, după lăsarea întunericului, pe alei neiluminate, izolate și necirculate, parcări sau pasaje subterane. De asemenea, nu vă expuneți bijuteriile sau alte obiecte de valoare.

Strigătul unei persoane poate descuraja infractorii, însă, până la intervenirea altei persoane, trebuie să vă apărați prin mijloace proprii. Loviți, zgâriați și mușcați agresorul în zona feței; în acest fel poate fi identificat mai ușor de polițiști.

Și ori de câte ori sunteți victima unei infracțiuni sau martor ocular în asemenea împrejurări, nu ezitați să anunțați imediat Poliția, apelând numărul de urgență 112. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Marţi, 11 Septembrie 2012
Stire din Eveniment : 376 sancțiuni în ultimele 24 de ore!
Joi, 06 Septembrie 2012
Stire din Eveniment : Polițiștii amenință cu proteste
Pagina a fost generata in 0.2556 secunde