Prim-procurorul de la Măcin, cercetat disciplinar de CSM

857
Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Măcin, Elena Chițu, este cercetat disciplinar de Secția pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).
Potrivit reprezentanților CSM, procurorul Elena Chițu este cercetată pentru încălcarea dispozițiilor Legii 303/2004, republicată, privind statutul judecătorilor și procurorilor. Mai exact, Elenei Chițu i se impută încălcarea art. 99 lit. b și h - teza 1 din legea amintită, care se referă la "intervențiile pentru soluționarea unor cereri, pretinderea sau acceptarea rezolvării intereselor personale sau ale membrilor familiei ori ale altor persoane, altfel decât în limita cadrului legal reglementat pentru toți cetățenii, precum și imixtiunea în activitatea altui judecător sau procuror", respectiv "exercitarea funcției, inclusiv nerespectarea normelor de procedură, cu rea-credință sau din gravă neglijență, dacă fapta nu constituie infracțiune".
Primul termen de judecată stabilit de CSM în cazul prim-procurorului de la Măcin este 26 ianuarie.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.7824 secunde