Prins în timp ce transporta ilegal 20 de kilograme de icre

106

Articole de la același autor

Polițiștii de frontieră constănțeni au identificat, marți, în municipiul Constanța, un bărbat, în vârstă de 43 de ani, din județul Tulcea, care transporta ilegal 20 kilograme de icre din specia știucă, ambalată în 28 de borcane și o găletușă din plastic. 


Luat la întrebări de către oamenii legii, S.G. nu a putut să prezinte documente pentru marfa pe care o transporta, iar astfel polițiștii au confiscat întreaga cantitate de icre, evaluată la aproximativ 4.000 de lei, pe care au predat-o spre valorificare unei societăți comerciale de profil, conform procedurilor legale. În cursul zilei de miercuri, polițiștii de frontieră constănțeni, coordonați de procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, au continuat cercetările și au efectuat trei percheziții pe raza județului Tulcea, două domiciliare și una la sediul unei societăți comerciale, de unde au ridicat în vederea continuării cercetărilor suma de 1.200 de euro și mai multe documente financiar-contabile. 


În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de "deținere și transport al peștelui, icrelor ori produselor din pește fără documente legale". 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.739 secunde