"Pasagerul nostru, stăpânul nostru"?

Cum se pot evapora bagajele călătorilor din cala autocarului

1642
3
Cum se pot evapora bagajele călătorilor din cala autocarului - 22martiefondprintsimpatrans7-1363963827.jpg

Articole de la același autor

Deviza firmelor care au făcut o afacere din transportul călătorilor cu autocarul este, cel puțin la nivel declarativ, "Pasagerul nostru, stăpânul nostru!". Vă imaginați însă ce-ar fi să plecați peste hotare și să vă treziți la aeroport că v-au dispărut bagajele din cala autocarului?

De data asta, nu este vorba numai despre un simplu exercițiu de imaginație, ci de o situație reală în care a fost pus un ofițer de marină comercială constănțean, nevoit să plece în voiaj doar cu actele și telefonul mobil.

Reprezentantul firmei de transport susține că este posibil ca valiza să fi dispărut chiar din stația de plecare, iar despăgubirea s-ar putea acorda după trei luni, termenul de finalizare a anchetei poliției.

Alexandru Cosmin Filimonescu, din Constanța, căci despre el este vorba, a apelat la serviciile firmei de transport SC Simpa Trans SRL, cu rezervare prealabilă tele-fonică, pentru un bilet de călătorie pe ruta Constanța Gară - Otopeni Aeroport, pentru cursa de ora 00,30 din noaptea de cinci martie 2013. Soția acestuia ne-a povestit că, la urcare, soțul său a predat șoferului, Tiner Molamet, conform procedurii, valiza cu bunurile personale și s-a asigurat că acesta a urcat-o în remorca autocarului B139SIM, fără să știe că aceasta este nesupravegheată până la plecare. Pe drum, s-a făcut o singură oprire pe autostradă, la o benzinărie, pentru aprovizionare cu combustibil. Ajunși la Aeroportul Otopeni, a coborât printre primii din autocar și nu mică i-a fost surpriza să constate că geamantanul cu toate lucrurile pregătite pentru perioada voiajului pe mare pur și simplu… se evaporase: "Pentru că a trebuit să urce repede în avion, soțul meu a fost nevoit să plece pe cealaltă parte a globului, tocmai în Panama, doar cu hainele de pe el. Ca și când nu ar fi destul, toate solicitările noastre ulterioare către firma Simpa ca această pro-blemă să se rezolve pe cale amia-bilă, respectiv despăgubirea, s-au soldat eșecului. Am fost pasați către firma de asigurări, iar aceasta ne-a pasat la Poliția Mangalia, pentru anchetă, care, din câte am fost informați, durează cel puțin trei luni. În toată perioada asta, șoferul și administratorul firmei dau din umeri, poliția anchetează, iar soțul meu muncește, scuzați expresia, în fundu’ gol prin lume. Ca la noi, în România, nimeni nu răspunde și tot păgubitul e vinovat! Sperăm că ziarul Cuget Liber ne va ajuta să fim despăgubiți în timp rezo-nabil!

"Nu avem supraveghetor!"

Administratorul firmei de transport călători Simpa Trans SRL, Cornel Marcu, înțelege supărarea familiei Filimonescu, nu contestă furtul, însă ne-a explicat că din cauza dificultăților financiare, firma nu-și permite să angajeze un suprave-ghetor pentru bagaje și nici nu are această obligație. De asemenea, în afara biletului de călătorie, nu se eliberează bon pentru bagaje: "Era miezul nopții, cred că în gară la Constanța a dispărut valiza, șoferul mai dă un bilet, mai duce un bagaj la cală... La stația de benzină sunt camere de luat vederi, greu de pre-supus că furtul s-a petrecut acolo!". Având în vedere traficul intens din zona Gării Constanța, șeful firmei de transport consideră că montarea unor camere de luat vederi i-ar putea descuraja pe hoții care mișună permanent în acest perimetru.

Poliția anchetează

Dacă nu sunt obligați să anga-jeze un supraveghetor pentru ba-gaje, Cornel Marcu a precizat că legea le impune să încheie asigu-rare de călători și bagaje cu o firmă de profil. În baza acestei asigurări, dacă se întâmplă furturi de bagaje, primul pas al procedurii de urmat este depunerea de către păgubit a unei plângeri la poliție, pentru depistarea hoțului. Aceasta dema-rează cercetările, iar termenul legal pentru a transmite o rezoluție reclamantului este de trei luni de zile. Apoi, cu rezoluția poliției, păgu-bitul merge la firma de asigurări, care îl va despăgubi, pe baza dovezilor, în circa 30 de zile.

Bunurile, dovedite cu chitanțe, facturi…

Întrucât s-ar crea precedente în sensul că mulți călători s-ar plânge că li s-a furat bagajul și ar emite pretenția de a fi despăgubiți, este nevoie de dovezi care să ateste ce bunuri se aflau în bagajul respectiv, procedură obligatorie, dealtfel, pentru orice tip de daune. "Păgubitul este chemat să dovedească ce bunuri a avut în valiză, iar pentru asta trebuie să prezinte facturi, chitanțe. Am avut un caz în iarna trecută, când s-a deschis o cală de bagaje pe drum, a căzut o valiză și s-a atins cu roata bagajul. Omul era bucătar și avea niște cuțite profesionale, a prezentat factura și a fost despăgubit!" – ne-a mai spus administratorul firmei.

Modificarea regulamentului

Pentru ca astfel de incidente să nu se mai întâmple, Cornel Marcu apreciază că trebuie făcut un regulament de ordine interioară, astfel încât preluarea bagajelor să se facă în condiții de siguranță, iar hoții să nu mai aibă portițe de a sustrage bagaje, profitând de aglomerația și agitația din jurul autocarelor de transport. 

Comentează știrea

elena
23 martie 2013
INDIFERENTA

AM PLATIT 80RON,AM PLECAT LA ORA 24 SI M-AM TREZIT CU UN MICROBUZ IN LOC DE AUTOCAR,AM FOST NEVOITI SA MERGEM CA SARDELELE. PANA LA PLECAREA MICROBUZULUI MI-AM PAZIT AFARA BAGAJELE,DEOARECE CHIAR SI LA ACEEA ORA,GARA ERA PLINA DE TOT FELUL DE CETATENI NEORTODOXI.

elena
23 martie 2013
INDIFERENTA

AM PLATIT 80RON,AM PLECAT LA ORA 24 SI M-AM TREZIT CU UN MICROBUZ IN LOC DE AUTOCAR,AM FOST NEVOITI SA MERGEM CA SARDELELE. PANA LA PLECAREA MICROBUZULUI MI-AM PAZIT AFARA BAGAJELE,DEOARECE CHIAR SI LA ACEEA ORA,GARA ERA PLINA DE TOT FELUL DE CETATENI NEORTODOXI.

Mara
23 martie 2013
Solutii se pot gasi

Am mers de multe ori cu autocarele catre Bucuresti si pot spune ca a fost de 1000 de ori mai bine decat cu CFR-ul. Ma mir ca nu s-au gandit sa asigure cumva paza bagajelor, era o chestiune de timp sa apara primele probleme. Se pot da un fel de brelocuri cu numere: unul pe bagaj, unul la proprietar si cala sa fie pazita de sofer pana la plecare daca nu au personal suficient.

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.26 secunde