Zilele trecute, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economico – Financiare au descoperit o cantitate semnificativă de bomboane contrafăcute, în Portul Constanța.
Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Constanța, la data de 21 ianuarie, oamenii legii au verificat un container aflat în Portul Constanța, descoperind astfel 2.249 de cutii ce conțineau bomboane și jeleuri.
Dintre acestea, 999 de cutii conțineau bunuri care ar fi prezentat imaginea vizuală a unei mărci înregistrate, fiind susceptibile a aduce atingere drepturilor de proprietate intelectuală.
Valoarea bunurilor în cauză este de aproximativ 75.000 de lei.
În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de punere în circulație, fără drept, a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare.
Captură semnificativă la Isaccea
Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit, în Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Isaccea, bunuri susceptibile de a fi contrafăcute, inscripționate cu numele unor mărci cunoscute, în valoare de aproximativ 37.000.000 lei.
La data de 21 ianuarie, o echipă comună formată din polițiști de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă și inspectori vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Isaccea a efectuat controlul fizic asupra unui camion cu marfă, având ca destinatar o societate comercială din Ucraina.
În urma verificărilor amănunțite s-a constatat că în interiorul camionului se aflau aproximativ 20.000 ochelari de soare, 348 articole îmbrăcăminte, 50 perechi de încălțăminte, 37 genți și 18.000 etichete care sunt susceptibile a aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală al unor mărci cunoscute.
Bunurile, cu o valoare de aproximativ 37.000.000 lei dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.
Totodată, polițiștii de frontieră efectuează cercetări pentru punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare și care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale.