Profesorul "porno", la mâna judecătorilor

780
Vineri, magistrații de la Curtea de Apel Constanța au judecat apelul declarat de fostul profesor de istorie Ion Dumitru, poreclit de elevi "Bărbuță", de 54 de ani, din localitatea tulceană Baia, împotriva deciziei Tribunalului Tulcea prin care a fost condamnat la pedeapsa de un an și jumătate de închisoare cu suspendare condiționată pentru comiterea infracțiunii de luare de mită. Ion Dumitru a cerut să fie achitat pentru fapta de care este acuzat, el urmând că afle decizia magistraților constănțeni la data de 17 octombrie.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea a dispus, în august 2010, trimiterea în judecată a lui Ion Dumitru, profesor de istorie la Grupul Școlar "Dimitrie Cantemir" din orașul Babadag, pentru comiterea infracțiunii de luare de mită, în formă continuată.
În sarcina lui s-a reținut că, în perioada aprilie - iunie 2010, în mod direct, a pretins și primit bani, bunuri și alte foloase de natură sexuală (promisiunea de întreținere de relații sexuale), de la o elevă din clasa a XII-a în scopul de a o promova la materia istorie, la care se afla în stare de corigență și de a o sprijini la bacalaureat.
La data de 8 iunie 2010, a avut loc o operațiune de prindere în flagrant a lui Ion Dumitru. Cu această ocazie, inculpatul a fost surprins în pădurea de la marginea orașului Babadag, loc în care acesta i-a dat întâlnire elevei, în timp ce pregătea o pătură pe care să se așeze cu fata. Asupra sa a fost găsită suma de 500 de euro primită cu titlu de mită.
Profesorul a fost pus în libertate de Curtea de Apel Constanța la data de 7 iulie, când i-a fost înlocuită arestarea preventivă cu măsura obligării de a nu părăsi țara, pe o perioadă de 30 de zile.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4856 secunde