Proiectil neexplodat descoperit în Lanurile

340
1 min citire
Vineri, echipa de protehnicieni a Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) "Dobrogea" al județului Constanța a fost solicitată să intervină în localitatea Lanurile, unde a fost descoperit un proiectil neexplodat. În timpul efectuării unor lucrări agricole, un cetățean a descoperit un obiect ce semăna cu un proiectil și a apelat imediat numărul unic de urgență 112.
Pirotehnicienii ISU "Dobrogea" au constatat că este vorba de un proiectil de artilerie, de calibru 76 mm, rămas neexplodat din perioada celui de-al doilea război mondial, cu focosul intact, ceea ce înseamnă că putea să detoneze dacă ar fi fost lovit sau supus operațiunilor de tăiere. Proiectilul găsit a fost transportat în condiții speciale și depozitat în siguranță în depozitul de muniție al Inspectoratului până la momentul în care va fi distrus.
Reprezentanții ISU Dobrogea spun că, având în vedere că sezonul lucrărilor agricole de primăvară este la început și există riscul ca astfel de elemente de muniție să fie descoperite îngropate, reamintesc populației că este interzisă: atingerea munițiilor cu mâna sau cu alte obiecte; ridicarea, transportul și introducerea munițiilor în diferite încăperi sau locuințe; comercializarea acestora prin agenții de colectare a deșeurilor feroase și neferoase; lovirea sau mișcarea munițiilor găsite în pământ sau la suprafață; introducerea munițiilor în foc; topirea elementelor metalice ale munițiilor; tăierea munițiilor cu fierăstrăul, scule electrice sau prin sudură; folosirea munițiilor pentru improvizarea diverselor unelte; utilizarea pulberilor și explozivilor provenite din muniții în scopuri artizanale; demontarea de la muniții a focoaselor sau a altor elemente componente; folosirea pentru joacă, de către copii, a elementelor de muniție.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Vineri, 23 Martie 2012
Stire din Eveniment : Proiectil găsit în Lanurile
Vineri, 16 Martie 2012
Stire din Eveniment : Casă în flăcări la Murfatlar
Pagina a fost generata in 0.0374 secunde