X
Proteste la Palatul Cotroceni: 80% din Armata română este inoperabilă
1190

Articole de la același autor
Ieri, între orele 11:00 și 14:00, sindicatele din Apărare au protestat în fața Palatului Cotroceni. Angajații din industria de Apărare sunt nemulțumiți de faptul că autoritățile nu dotează Armata cu echipamente produse în România, preferând importul de armament la mâna a doua. "Ministerul Apărării preferă să cumpere arme și muniție de mâna a doua din import, în timp ce fabricile noastre stau pe butuci din cauza lipsei de comenzi. S-au irosit în acest fel 15 miliarde de euro în ultimii 25 de ani pe toate vechiturile din afară, iar Armata este dotată foarte prost. Practic, 80% din Armata română este, în acest moment, inoperabilă, în condițiile în care rușii ne arată degetul, odată cu scutul de la Deveselu", a declarat Adrian Nania, președintele Federației Sindicale din Apărare "Unirea", citat de agerpres.ro. Blocul Național Sindical i-a trimis o scrisoare deschisă președintelui României, Klaus Iohannis, în care atrage atenția asupra "politicii salariale haotice, discriminatoare și demotivante, care a golit de resurse umane de calitate majoritatea autorităților publice din România". Sindicaliștii au cerut salarii mai mari, dar doar după ce oamenii neperformanți vor fi demiși. În fața Palatului Cotroceni au protestat aproximativ 300 de persoane, precizează realitatea.net.
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Sâmbătă, 21 Mai 2016
Miercuri, 18 Mai 2016
Marţi, 17 Mai 2016
Sâmbătă, 14 Mai 2016