Razie de amploare a polițiștilor și jandarmilor din Constanța

228
_În cursul serii trecute, în intervalul orar 17.00-22.00, polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța au desfășurat o acțiune cu efective mărite, pe linia menținerii unui climat optim de ordine și siguranță publică, prevenirea și combaterea faptelor ilegale, precum și a principalelor cauze generatoare de accidente rutiere._

La acțiune au participat peste 50 de polițiști din cadrul structurilor de poliție rutieră, ordine publică și investigații criminale, cu sprijinul jandarmilor și al polițiștilor locali constănțeni.

Astfel, au fost legitimate aproximativ 500 de persoane, totodată fiind oprite, pentru control, peste 300 de autovehicule. De asemenea, aproximativ 150 de conducători auto au fost testați cu aparatele etilotest și drug-test.

În urma activităților, polițiștii au aplicat 115 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 45.000 de lei, dintre care 52 la O.U.G. 195/2002 și 46 la Legea 61/1991.

Totodată, polițiștii au reținut, în vederea suspendării, 4 permise de conducere și au retras 6 certificate de înmatriculare.

De asemenea, polițiștii rutieri au constatat 2 infracțiuni contra siguranței pe drumurile publice.

Exemple:

La data de 17 decembrie a.c., în jurul orei 17.40, polițiștii au identificat un bărbat, de 20 de ani, care a condus un autoturism pe strada Soveja din municipiul Constanța, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

La data de 17 decembrie a.c., în jurul orei 20.15, polițiștii au identificat un bărbat, de 36 de ani, care a condus un autoturism pe bulevardul Aurel Vlaicu din municipiul Constanța, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

În ambele cauze au fost întocmite dosare de cercetare penală.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.5681 secunde