Religie și sport! Peste 100 de jandarmi, în misiuni de week-end

138
Religie și sport!  Peste 100 de jandarmi,  în misiuni de week-end - religie-1462468326.jpg

Articole recomandate

Peste 100 de jandarmi din cadrul IJJ Constanța, în cooperare cu polițiști ai IPJ și pompieri ISU "Dobrogea", vor fi angrenați, în perioada 6-9 mai, în mai multe misiuni, la evenimente sportive, religioase și cultural-artistice.

Astăzi, 40 de jandarmi vor asigura măsuri de ordine publică în cadrul ceremoniilor religioase prilejuite de sărbătorirea hramului mănăstirii Dervent - Izvorul Tămăduirii, situată în satul Galița, și hramului mănăstirii Sfânta Cruce și Izvorul Tămăduirii, situată în comuna Crucea. Jandarmii vor intra în dispozitivul constituit la mănăstirea Dervent, unde vor instala și garduri de protecție, menite a preveni busculadele care se pot produce în astfel de situații, în care se înregistrează un număr mare de credincioși.

v v v

Tot astăzi, va fi asigurată ordinea publică și la meciul de handbal masculin dintre echipele HC Farul Constanța și CSU Suceava, la Sala Sporturilor, de la ora 11.00.

Pe durata week-end-ului, jandarmii vor rămâne la Sala Sporturilor, acolo unde se va desfășura Campionatul Național de Taekwondo.

Sâmbătă, 7 mai, jandarmii din cadrul Inspec-toratului de Jandarmi Județean Constanța vor asigura măsuri de ordine publică în zona stadionului "Farul", unde, de la ora 11.00, se va disputa meciul de fotbal dintre echipele FC Farul și SC Bacău.

Tot în week-end, oamenii legii vor fi prezenți la sărbătorirea Zilelor comunei Lumina, iar duminică, la sărbătorile "Întâlnirea Fiilor Satului", în localitatea Nisipari, dar și la "Fii Satului", în localitatea Vâlcele.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3286 secunde