Rețea de PROXENEȚI, coordonată de la Constanța, de după GRATII

659
Rețea de PROXENEȚI, coordonată de la Constanța, de după GRATII - perchezitie-1432115762.jpg

Articole de la același autor

Zeci de persoane au fost reținute, în urma perchezițiilor efectuate, ieri, de procurorii DIICOT, pentru destructurarea unei grupări de traficanți de persoane ce acționa în România și în Franța. La anchetă au participat și specialiștii Europol. 


În total, aproximativ 80 de persoane au fost duse la audieri, dintre care aproximativ 30 suspectate de proxenetism și trafic de persoane. 


Potrivit autorităților franceze, conform presei franceze, gruparea racola tinere din România și le ducea la prostituat în Franța, în orașele Paris, Dijon, Lyon, Bordeaux și Marsilia


Surse apropiate anchetei spun că gruparea era coordonată de la Constanța, mai precis de constănțeanul Neculai Boca, de 27 de ani, în prezent aflat după gratii, unde ispășește o pedeapsă pentru tentativă de omor, ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice și conducere fără permis. De altfel, aceleași surse susțin că gruparea și-a început activitatea în 2012, iar Boca a continuat să coordoneze racolarea fetelor, de după gratii. 


Potrivit presei franceze, rețeaua a reușit să scoată din exploatarea femeilor patru milioane de euro în numai doi ani. Fiecare fată aducea proxenetului cam 8.000 de euro lunar. Banii ar fi fost investiți în domeniul imobiliar, baruri de noapte sau mașini de lux în România.


Autoritățile franceze spun că rețeaua avea un sistem complex de lucru. Fetele erau recrutate din România, iar serviciile prostituatelor erau ofertate în Franța prin anunțuri în reviste sau pe site-uri specializate. Rețeaua funcționa în cinci mari orașe franceze, între care și capitala Paris.


Ancheta în cazul rețelei de proxenetism a început în anul 2012. Gruparea folosea prostituate românce, abia trecute de vârsta majoratului, cu care proxeneții organizau adevărate "tururi sexuale" în orașele franceze Paris, Dijon, Lyon, Bordeaux și Marsilia.Fetele erau organizate în echipe de câte șase, încadrate de un proxenet, după ce întâlnirile acestora fuseseră aranjate în prealabil prin internet sau prin telefon.


Deplasarea prostituatelor pe întreg teritoriul Franței, în așa-numite "tururi sexuale" organizate în special prin internet, este modul de operare din ce în ce mai utilizat de rețelele infracționale pentru a "cuceri" teritorii și pentru a înșela vigilența forțelor de ordine, scrie presa franceză.


Anunțurile care laudă talentele de "maseuze" ale unor tinere aflate "în trecere" prin orașele de provincie s-au înmulțit pe site-urile de specialitate. Tinerele vin adesea în Franța cu vize turistice, pentru a nu atrage atenția și se deplasează în funcție de mari evenimente, cum ar fi conferințe sau întreceri sportive. Proxeneții se ocupă de tot: rezervarea de hoteluri și apartamente și întâlnirile cu clienții.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 04 Aprilie 2015
Stire din Eveniment : Bordeluri mascate sub afaceri "de masaj"
Sâmbătă, 31 Ianuarie 2015
Stire din Eveniment : Proxenet constănțean trimis la închisoare
Pagina a fost generata in 0.4322 secunde