Reținut pentru tentativă de omor

240
Reținut pentru tentativă de omor - tentativaomor-1453821198.jpg

Articole recomandate

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea timp de 24 de ore a inculpatului Gabriel Năsui, în vârstă de 45 de ani, din Mihail Kogălniceanu, care este cercetat pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor.

Anchetatorii susțin că, în data de 25 ianuarie, în jurul orei 14.30, pe fondul unui conflict mai vechi cu vecinul său, în timp ce se aflau în scara blocului în care locuiesc, i-a aplicat acestuia o lovitură cu o toporișcă în cap și i-a provocat multiple leziuni cranio-faciale, inclusiv o fractură de sinus maxilar stâng, precum și o hemoragie abundentă. Persoana vătămată a fost transportată de urgență cu elicopterul la spital, fiindu-i salvată viața.

Pe parcursul cercetărilor, inculpatul a avut o atitudine recalcitrantă față de organele de urmărire penală, inițial fiind de acord să relateze despre incident, pentru ca ulterior să refuze să mai declare ceva.

În cauză, în cursul zilei de luni, procurorul de caz a formulat propunere de arestare preventivă față de inculpat, pentru următoarele 30 de zile, propunere trimisă spre soluționare judecătorului de drepturi și libertăți de la Tribunalul Constanța.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 2.0101 secunde