Un incident teribil a avut loc, ieri la orele prânzului, în municipiul Constanța: un tânăr de 26 de ani a încercat să-și pună capăt zilelor aruncându-se în fața unei mașini.
Asta susțin polițiștii rutieriști care au ajuns la fața locului și au demarat o anchetă pentru a stabili împrejurările în care a avut loc accidentul.
În jurul orei 12,00, Corneliu T., de 43 de ani, se afla la volanul unei autoutilitare Renault și circula pe bulevardul Tomis, spre orașul Ovidiu. În apropierea cartierului rezidențial Tomis Plus, șoferul a văzut șocat cum un tânăr se avântă de pe marginea șoselei și îi sare în fața mașinii. A apăsat frâna, dar nu a mai reușit să evite impactul.
Victima a fost identificată ca fiind Marius Lucian M., de 26 de ani, din Constanța. Transportat de urgență la spital, medicii au stabilit că acesta a suferit mai multe traumatisme, dar starea lui era stabilă. De altfel, cadrele medicale de la spital susțin că este cunoscut cu afecțiuni psihice.
Din primele cercetări ale polițiștilor, reiese că tânărul ar fi încercat să se sinucidă.