S-a izbit cu BMW-ul de un copac și a murit pe loc

978
< 1 min citire
Un alt accident, deosebit de grav, a avut loc, în noaptea de joi spre vineri, între localitățile Cheia și Grădina. Șoferul, un tânăr de 28 de ani, a murit pe loc, după ce mașina în care se afla, un BMW, s-a izbit frontal de un copac.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Serviciului Poliției Rutiere Constanța, subinspector Marius Ghiță, accidentul rutier a avut loc în jurul orei 3, pe DJ 222, km 104, între localitățile Cheia și Grădina. Ion Fologea, de 28 de ani, din Grădina, conducea un autoturism marca BMW, cu numărul de înmatriculare DP 121 XS, de proveniență Italia.
Din cauza vitezei foarte mari - din câte se pare șoferul conducea cu peste 100 de km pe oră - a pierdut controlul volanului, a părăsit partea carosabilă și s-a izbit de un copac aflat pe partea dreaptă a drumului.
În urma impactului deosebit de violent, tânărul șofer a decedat pe loc.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0345 secunde