S-a scumpit divorțul la primărie

653
2
1 min citire
S-a scumpit divorțul la primărie - divort-1370816384.jpg
Vești proaste pentru cuplurile care vor să pună capăt mariajului, cu bani puțini. Până luna trecută, cei care alegeau să divorțeze pe cale administrativă, în fața ofițerului de stare civilă, plăteau doar câțiva lei; potrivit noilor reglementări ale codului fiscal, începând de luna aceasta, primăriilor le-a fost impusă o taxă de divorț de 500 de lei. Ba mai mult, autoritățile locale pot să majoreze această taxă cu până la 20%. 
"Până în prezent, taxa la noi era de 4 lei de persoană, plus taxa de timbru. Taxa de divorț a fost majorată însă la 500 de lei, iar cu taxa de timbru de 8 lei, este de 508 de lei. Deocamdată nu s-a luat nicio decizie cu privire la posibilitatea majorării, încă nu a fost discutată în Consiliul Local", a declarat Rodica Crăciun, șefa Stării Civile din Primăria Constanța. 
Deși majorarea este semnificativă, ofițerul stării civile spune că, în continuare, divorțul prin primărie rămâne mai ieftin decât la notariat sau prin instanță. De exemplu, pentru a divorța în fața notarului, costurile sunt estimate la aproximativ 800 de lei, dacă există copii minori, și la aproximativ 600 de lei, dacă nu sunt minori. 
Cu toate acestea, sunt deja cupluri care și-au retras dosarele, afirmând că nu au banii necesari. "Au fost câțiva care s-au retras, sunt care vin aici și când află că s-a majorat taxa, se iau la ceartă pe holuri, se acuză reciproc și susțin să plătească cel din vina căruia s-a ajuns la divorț", a mai afirmat Rodica Crăciun. 
Menționăm că, anul trecut, prin Starea Civilă din cadrul Primăriei Constanța au divorțat 229 de cupluri, iar alte 80 și-au despărțit destinele de la începutul acestui an până în prezent. 

Comentează știrea

BRAVOO
10 iunie 2013
FELICITARII

acum ca nu are bani sa divorteze..o sa o ia pe nevasta la bataie ,ca e mai ieftin:)))

lilian nikky
23 octombrie 2024

Numele meu este Lilian N. Aceasta este o zi foarte fericită din viața mea datorită ajutorului pe care mi l-a oferit Dr.saguru, ajutându-mă să-mi recuperez fostul soț cu vraja lui magică și de dragoste. Am fost căsătorit de 6 ani și a fost atât de îngrozitor pentru că soțul meu chiar mă înșela și căuta să divorțeze, dar când am dat peste e-mailul Dr.saguru pe internet despre cum a ajutat atât de mulți oameni să-și recapete fostul și ajuta la repararea relatiei. și face oamenii fericiți în relațiile lor. I-am explicat situația mea și apoi i-am căutat ajutorul, dar spre surprinderea mea, mi-a spus că mă va ajuta cu cazul meu și iată că acum sărbătoresc pentru că soțul meu s-a schimbat total definitiv. Întotdeauna vrea să fie lângă mine și nu poate face nimic fără cadoul meu. Îmi place foarte mult căsnicia mea, ce sărbătoare grozavă. Voi continua să depun mărturie pe internet pentru că Dr.saguru este cu adevărat un adevărat vrăjitor. AI NEVOIE DE AJUTOR ATUNCI CONTACTATI ACUM DOCTORUL SAGURU PRIN EMAIL: [email protected] El este singurul raspuns la problema ta si te face sa te simti fericit in relatia ta. și este, de asemenea, perfect în 1 Vraja de IUBIRE 2 CÂȘTIGĂ EX-ÎNAPOI 3 FRUCLE PANTECULUI PROMOVARE 4 VRAJI 5 PROTECȚIA VRAJILOR 6 Vraja de afaceri 7 Vraja de MUNCĂ BUNĂ 8 Vraja de loterie și Vraja de caz de instanță

Articole pe aceeași temă

Vineri, 07 Iunie 2013
Stire din Monden : VLADIMIR PUTIN DIVORȚEAZĂ!
Pagina a fost generata in 0.0397 secunde