Joi, 23 mai, au fost efectuate șapte percheziții
domiciliare în județul Constanța, la locuințele și birourile unui bărbat, în
vârstă de 49 de ani, care este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de
evaziune fiscală.
Aceste acțiuni au fost desfășurate de polițiștii Serviciului
de Investigare a Criminalității Economico – Financiare din Constanța, sub
coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria
Constanța.
Potrivit cercetărilor din dosar, s-a aflat că bărbatul a
înființat patru societăți comerciale, pe numele a trei persoane.
Astfel, în perioada martie 2022 – noiembrie 2023, el a
controlat activitatea societăților comerciale în cauză și a obținut venituri,
însă nu a plătit către bugetul statului contribuțiile cu reținere de la sursă, după care a
abandonat activitatea firmelor, cu scopul de a lăsa obligațiile fiscale
neachitate în sarcina respectivelor persoane.
Prejudiciul cauzat este de 420.000 de lei.
În urma perchezițiilor domiciliare, au fost descoperite și
ridicate mai multe mijloace de probă, două unități de calculator, trei
telefoane mobile și 30.000 de lei.
Bărbatul a fost reținut și încarcerat în Centrul de Reținere
și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța și
urmează să fie prezentat procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă
Judecătoria Constanța, cu propunere legală.
Folosim cookies pentru a îmbunătăți experiența ta pe site, pentru analiză de trafic și pentru reclame personalizate.
Poți accepta toate cookies, le poți refuza pe cele opționale, sau poți personaliza preferințele tale.
Află mai multe
Preferințe cookies
Acest site utilizează diferite tipuri de cookies pentru a-ți oferi o experiență optimă.
Poți alege care categorii de cookies să fie activate. Modificările vor fi salvate automat.
Cookies esențiale
Obligatorii
Aceste cookies sunt necesare pentru funcționarea site-ului și nu pot fi dezactivate.
Includ cookies pentru sesiune, securitate și preferințe de bază.
Cookies de analiză
Google Analytics
Ne ajută să înțelegem cum utilizezi site-ul, ce pagini vizitezi și cum poți îmbunătăți experiența.
Datele sunt anonimizate și folosite doar pentru statistici.
Cookies de publicitate
Google Ads
Permit afișarea de reclame relevante pentru tine și măsurarea eficienței campaniilor publicitare.
Fără acestea, vei vedea reclame generice care nu sunt adaptate intereselor tale.
Cookies de personalizare
Permit personalizarea conținutului și recomandărilor bazate pe comportamentul tău anterior
și preferințele exprimate pe acest site.