Șapte persoane arestate la domiciliu şi trei sub control judiciar, în dosarul de înşelăciune cu aparatură medicală

154
Șapte persoane arestate la domiciliu şi trei sub control judiciar, în dosarul de înşelăciune cu aparatură medicală - politiaromanaatentionarefolosire-1667640932.jpg

Articole de la același autor

Şapte persoane au fost arestate la domiciliu, iar faţă de trei a fost dispusă măsura controlului judiciar în dosarul în care se anchetează înşelarea mai multor pacienţi în legătură cu starea lor reală de sănătate, pentru a-i determina să achiziţioneze aparatură medicală la preţuri supraevaluate, scrie Agerpres. 


Poliţiştii de Secţia 20 au pus în aplicare, joi, şapte mandate de percheziţie la sediul unei societăţi comerciale din Sectorul 6, într-un dosar penal în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune şi complicitate la înşelăciune, în formă continuată, informează un comunicat al Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB) transmis AGERPRES.


Potrivit anchetatorilor, persoanele vătămate erau induse în eroare de către reprezentanţii societăţii comerciale cu privire la starea lor precară de sănătate, iar în acest context erau determinate să achiziţioneze aparatură nereglementată, din domeniul medical, la preţuri supraevaluate.


Prejudiciul în cauză se ridică la peste 150.000 de lei.


"15 persoane au fost conduse la audieri, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune şi complicitate la înşelăciune în formă continuată, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6", arată sursa citată.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.4706 secunde