Scandal pe strada Aurel Vlaicu. Un bărbat a fost agresat

356
Scandal pe strada Aurel Vlaicu. Un bărbat a fost agresat - politia-1656685498.jpg

Articole de la același autor

La data de 29 iunie a.c., în jurul orei 23.00, polițiști din cadrul Secției 5 au fost sesizați, prin apel 112, de către un bărbat, cu privire la faptul că ar fi fost agresat, în timp ce se afla pe bulevardul Aurel Vlaicu din municipiul Constanța.

Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că bărbatul în cauză prezenta o plagă la nivelul capului, acesta fiind transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe, iar în cursul zilei de ieri, 30 iunie a.c., polițiștii l-au identificat pe un bărbat, de 25 de ani, bănuit de comiterea faptei.

În urma administrării probatoriului în cauză, în cursul zilei de ieri, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.

Astăzi, acesta a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța și, ulterior, instanței de judecată, care a admis propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4393 secunde