Scandal și acuze de escrocherii la Centrul Medical Constanța al MAI / VIDEO

2000
2
A avut curajul să reclame neregulile din Centrul Medical Județean Constanța al Ministerului Afacerilor Interne și riscă să-și piardă locul de muncă. A trimis, mai bine de jumătate de an, sesizări către ministerul de resort în care a arătat acte ce evidențiază cum un medic din centru a eliberat rețete ilegale, către farmacia deținută de soția lui, dar și cum au fost plătite mii de lei pentru niște reparații, în baza unor contracte ce ridică suspiciuni. 
Constănțeanul Șerban Mihalcea lucrează, de 17 ani, ca asistent medical în cadrul Centrului Medical Județean Constanța al Ministerului Afacerilor Interne, dar pe 22 ianuarie a fost "pus la dispoziția centrului". Concret, este la un pas de a fi dat afară, și totul i se trage de la faptul că a refuzat să tacă și să ascundă neregulile care ar avea loc în cadrul instituției, povestește bărbatul. El a povestit, pentru "Cuget Liber", cum a ajuns în postura de a-și pierde locul de muncă și câte sesizări a trimis, la toți superiorii, cu privire la ce se petrece în instituția medicală ce are grijă de sănătatea polițiștilor și pompierilor constănțeni. 


Contracte fără date și semnături

"Totul a pornit din 2008. În acel an, Centrul Medical Constanța al MAI a fost renovat. Dar pentru a se evita efectuarea unei licitații, lucrările au fost împărțite în mai multe contracte, astfel încât să nu se depășească valoarea de 10.000 de euro/contract. În cazul uneia dintre firme nu sunt nereguli, dar în ceea ce privește reparațiile instalațiilor electrice, contract atribuit SC WILL MOB SRL sunt vicii: contractul nu are dată, nu are număr, iar pe ultima pagină se poate observa că nu există semnătura contabilului șef, ci doar a beneficiarului. Iar serviciile acestea au fost plătite cu 5125 lei. La fel s-a întâmplat și în cazul altor contracte, după cum se poate observa dintr-un tabel întocmit cu ocazia auditului realizat în 2011: nu au date, nu au număr sau nu există!", și-a început istorisirea Șerban Mihalcea.

Ce surprinde și mai mult, însă, este documentul din care reiese că unul dintre medicii angajați ai MAI și ai centrului a primit banii pentru lucrări: "Societatea SC WILL MOB SRL Constanța delegă pe Anghel Florin, domiciliat în Constanța ( …) pentru a ridica drepturile bănești ce se cuvin societății noastre" - iar actul este ștampilat și semnat.

Contractele au valori cuprinse între 2.300 și 5.000 de lei.

Rețete medicale ilegale

O altă neregulă semnalată de Mihalcea vizează mai multe rețete eliberate de același medic generalist, dr. Florin Anghel. "Nu sunt eu că sunt false, nu pot să mă pronunț! Atrag atenția doar că sunt ilegale. În primul rând, pe rețete, care sunt din 2009, nu este semnătura medicului, deși este obligatorie. Apoi, pe spate, unde în mod obligatoriu trebuie să apară semnătura beneficiarului sau împuternicitului, în cazul mai multor rețete, apare numele Iuliana Panait. Adică, aceasta a fost împuternicită de mai mulți pacienți să le ridice rețetele. Acest aspect mi-a atras atenția, așa că am mers la farmacia deținută de soția doctorului, Pharmacy SRL și am cumpărat niște medicamente. Stupoare! Pe bonul fiscal apare același nume, al Iulianei Panait, care este angajată la farmacie. Câte șanse sunt să fie două persoane diferite?", a adăugat asistentul medical.

Ce a descoperit ministerul, după ce a fost sesizat

Toate aceste aspecte au fost sesizate de constănțean, începând din mai 2012 și reprezentanților ministerului de resort, dar și celor de la Direcția Medicală din cadrul ministerului, de care aparține centrul.

"În 2011, când a fost auditul și am fost întrebat, am spus tot ce știam. Atunci au început presiunile asupra mea, să-mi țin gura. A plecat auditul, cu dispoziție să vină în verificări cei de la Logistică, de la Poliția Constanța. Aceștia au venit în ianuarie 2012, au stat o lună, după care au plecat declinându-și competența. De ce? Eu nu spun nimic… Ulterior, dr. Ciulea Rodica, directorul centrului, a contractat o firmă privată de experți cu privire la reparațiile efectuate, care a descoperit că totul este în regulă. Atunci am decis să trimit un raport la minister. Sesizarea mea a ajuns la Direcția Medicală", a continuat bărbatul.

Ce a urmat, însă, spune constănțeanul, pare că de fapt nu se dorește descoperirea ilegalităților. "La doar câteva zile după ce am trimis sesizarea, am fost sunat de cei de la direcție și mi s-a comunicat că nu corespund cu funcția pe care o ocup, că nu am pregătirea necesară. Adică timp de 17 ani de când sunt angajat nu a observat nimeni? În 1996, când am dat concurs pentru post, aveam doar liceul sanitar, nu am avut pile sau influențe. Apoi, în 2011 au fost avansat la excepțional, nu a găsit nimeni nimic în neregulă? Abia după ce am făcut sesizări au descoperit că nu am pregătirea necesară. Dar nimeni nu m-a notificat în prealabil despre acest fapt. Între timp am terminat o facultate de psihologie, am făcut cursuri de mediator, nici nu m-am gândit că nu am pregătirea necesară pentru postul pe care-l ocup", a afirmat Șerban Mihalcea.

"Poate ai fost influențat… "

Au urmat întâlniri cu șeful Direcției Medicale din MAI, dr. Gabriel Galeș, o vizită fulger la Constanța a adjunctului acestuia, iar în decembrie 2012, centrul constănțean a fost călcat de Corpul de control al ministrului MAI.

"În noiembrie 2012 am anunțat Corpul de control al ministrului, iar pe 5 decembrie 2012 a venit un domn. E prima dată în viața mea când văd un control efectuat de o singură persoană. Unde e a doua persoană? La început m-a ascultat, i-am prezentat toate documentele, au mai venit și alte persoane care au spus ce nemulțumiri aveau. A doua zi am vrut să-i mai spun ceva, dar mi-a replicat pe un ton ridicat: «Ce mai dorești?». A plecat după câteva zile. La sfârșitul lui 2012 am fost anunțat că voi primi calificativul "bine", iar dr. Ciulea mi-a atras atenția că nimic din ceea ce spun eu nu se adeverește, căci așa i s-a spus de la București și că poate am eu o problemă, poate sunt influențat… Tocmai mă pregăteam să mai fac niște rapoarte, când mi-a sosit hârtia prin care am fost pus la dispoziția centrului", a continuat bărbatul.

Dosare în anchetă la DNA și Parchet

Am încercat să luăm legătura și cu dr. Rodica Ciulea, directorul centrului constănțean, dar și cu dr. Florin Anghel, medicul acuzat de ilegalități. În ambele situații ni s-a replicat că singurul abilitat să facă declarații este purtătorul de cuvânt al MAI. Iată ce ni s-a răspuns de la nivelul Direcției Relații Publice: "Corpul de control al ministrului a verificat deja cele sesizate de domnul Mihalcea și s-a constatat că există un dosar în lucru la Direcția Națională Anticorupție, ce vizează tocmai aceste aspecte, încă din 2010. În acest context, la nivelul ministerului nu pot fi luate alte măsuri.

De asemenea, s-au făcut verificări și cu privire la cele semnalate privind contracte de reparații încheiate în 2009, pentru centrul medical, și a fost sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța".

Cu privire la copiile de acte pe care le prezintă, Șerban Mihalcea declară că le-a "găsit". După afirmațiile făcute, el a fost chemat la DNA - unde, după cum menționam, există deja un dosar în lucru, din 2010 și unde constănțeanul s-a mai adresat, în decembrie 2012 - pentru a da declarații.



Comentează știrea

x
24 ianuarie 2013
xx

pt ca asa e in Romania...sa nu te puna draqu sa incepi sa deranjezi, taci si te faci ca nu vezi...

dan
25 ianuarie 2013
x

Wau,ce cabinet si cata risipa pe caldura pt acest ,,smecheras''.DNA,Parchetele si Serviciile la nivel national sa-i deranjati pe acesti ,,docenti'' in ale smecheriei si pilele lor sa vina in locul lor oameni capabili si acesti doctori incapabili sa se duca unde le este locul.

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6003 secunde