Scandalagiii și vitezomanii au făcut legea în Constanța și Mamaia

Articole de la același autor
Scandal în Mamaia
În ultima zi a mini-vacanței de Rusalii, respectiv luni, în jurul orei 20, polițiștii din stațiunea Mamaia au fost anunțați, prin 112, cu privire la un scandal ce a izbucnit între un taximetrist și clienții pe care-i transporta. Deplasându-se de urgență la fața locului, au fost identificate persoanele implicate, respectiv taximetristul în vârstă de 53 de ani, și cei doi clienți, Georgian Sali, de 29 de ani, și Orhan Sali, de 26 de ani, din Constanța.
Din primele cercetări s-a stabilit că cei doi clienți au solicitat taximetristului deplasarea în localitatea Năvodari, la locuința unuia dintre frați. Întrucât Georgian Sali era în stare de ebrietate, nu și-a amintit adresa și s-au întors spre Constanța. În stațiunea Mamaia, el a lovit cu piciorul în por-tiera taxiului, moment în care conducătorul auto s-a speriat, a oprit autoturismul și a fugit pe bulevardul Mamaia, solicitând sprijinul polițiștilor. La sosirea oamenilor legii, cel în cauză a fost imobilizat, urmând a fi transportat la sediul unității de poliție, însă a devenit violent și după ce a fost introdus în autospeciala de poliție, el a spart geamul portierei dreapta spate cu piciorul.
Pe baza probelor adunate, bărbatul a fost reținut de polițiști pe bază de ordonanță, fiind cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice, lovire sau alte vio-lențe și distrugere. El a fost prezentat procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Con-stanța în vederea sesizării instan-ței de judecată cu luarea măsurii arestării preventive.
Cauciucuri tăiate în intersecție!
Un alt incident a avut loc la Poarta Albă. Paul Vasile, de 29 de ani, a ajuns să fie cercetat de polițiștii Secției 4 Rurală Medgidia pentru comiterea infracțiunilor de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii publice și distrugere, pentru că, la data de 4 iunie, aflându-se în stare de ebrietate, acesta a provocat distrugeri într-un bar din localitatea Poarta Albă.
Suspectul a fost prezentat procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia în vederea sesizării instanței de judecată cu luarea măsurii arestării preventive.
Un alt incident, mult mai grav, a avut loc, luni după-amiază, într-o intersecție din centrul Constanței.
Un bărbat care se afla la volanul unui autoturism proprietate perso-nală și oprise la semaforul de la intersecția bulevardului Tomis cu strada Nicolae Iorga, cu direcția de mers către Capitol, a anunțat Poliția, prin 112, după ce, un alt șofer, care a oprit mașina lângă el, reproșându-i existența unor și-cane în trafic, i-a înțepat cauciucurile dreapta față și spate cu o baionetă! Tânărul care a făcut acest lucru a fost identificat în persoana lui Costel Valentin Popa, de 27 de ani.
Prejudiciul cauzat se ridică la aproximativ 700 de lei. Bărbatul va fi cercetat de polițiști sub aspectul sâvârșirii infracțiunilor de amenin-țare și distrugere.