Se pregătește eliberarea condiționată a câteva mii de deținuți

240
2
1 min citire
Se pregătește eliberarea condiționată a câteva mii de deținuți - detinuti-1473599288.jpg
Ministrul Justiției, Raluca Prună, a declarat, duminică, la Digi 24, că va pune pe masa Parlamentului soluții pentru eliberarea condiționată a deținuților, câteva mii de persoane urmând să iasă din închisoare, în condițiile în care penitenciarele sunt supraaglomerate, iar pentru construirea unor noi centre de detenție, care să acopere deficitul de locuri, ar fi nevoie de 1,5 miliarde de euro.
"Voi pune pe masa Parlamentului potențiale soluții legislative, de pildă cu privire la liberarea condiționată, care din varii motive este amânată", a spus Raluca Prună.
Ea a precizat că în urma aplicării noilor reglementări ar putea ieși din închisoare câteva mii de oameni, cu condiția să fi executat o fracție de două treimi, respectiv trei pătrimi din pedeapsă, să fi plătit prejudiciile, să fi muncit și să fi avut un comportament care să arate că s-au îndreptat.
Prună a mai spus că noile reguli de liberare condiționată ar degreva sistemul penitenciar, în condițiile în care pentru construirea unui singur centru de detenție cu 1.000 de locuri este nevoie de 150 de milioane de euro.
"Un penitenciar pentru 1.000 de persoane costă 150 de milioane de euro, în condițiile în care avem un deficit de 10.000 de locuri ne trebuie un miliard și jumătate de euro", a precizat ministrul Justiției.

Comentează știrea

Ismailviabrussel
12 septembrie 2016
Un râu făcut ,mai și costa ?!.

Deci un râu făcător penal sau civil si costa un deținut este tratat din puct alimentație sprijini consiliere si sănătate un copil al nimănui după terminarea studiilor are de suferit locuință mâncare tratament si un loc de muncă ,faptele pentru tentative de omor premeditare , directe ,an serie criminali an pedofelie ,criminali an violuri criminali an strada rău făcători omarati și arși la crematoriu de ce să trăiască când pușcăriile sunt sufocate și aglomerate .1avem centre de plasament ,avem handicapați fizic si mintali ,avem pensionari ,avem romii și Fam.nevoiate pe socialii , avem parlamentari dublu avem partide duple vadati seama catii banii sunt populația României a scăzut cu 1milon emigrare .

Maria
12 septembrie 2016
Puscarie?

Poate dl ministru al justitiei ar trebui sa introduca 'inchisoare la locul de munca' cu 2/3 din salariu acordat detinutului; persoana pleaca de acasa la servici, e educativ si folositor.

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0322 secunde