Șef nou în fruntea Poliției Ovidiu. Polițistul care-i caută pe hoți și în timpul liber!

1378
3
Șef nou în fruntea Poliției Ovidiu. Polițistul care-i caută pe hoți și în timpul liber! - fondpolitistulcautahotitimpullib-1422294990.jpg

Articole de la același autor

Hoții din gospodării, care se dedau la furturi mărunte, sunt cei care dau cele mai multe bătăi de cap locuitorilor din orașul constănțean Ovidiu. Dar inspectorul Iancu Tudoruș, noul șef al Postului de Poliție, are ac de cojocul lor. După ani întregi în care a bătut străzile localității la picior, știe deja unde să-i găsească pe borfași când aceștia se așteaptă mai puțin.


La 32 de ani, inspectorul Iancu Tudoruș este noul șef al Poliției orașului Ovidiu. A fost împuternicit la comandă pe 5 de-cembrie 2014, după ce predecesorul său, comisarul Vasile Sicrieru, a ieșit la pensie. Este tânăr, dar nu fără experiență, după cum o dovedește numărul de dosare penale în creștere, întocmite de la numirea sa în funcție. După ce și-a început cariera în Poliția Română ca agent, în cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Tulcea, s-a mutat în județul nostru, a trecut în corpul ofițerilor și a petrecut șase ani la Ordine Publică, în Ovidiu. Aici a învățat că un polițist poate afla ce supărări au oamenii doar luând la picior străzile orașului și vorbind cu oamenii. Tot așa se pot afla și cele mai bune informații. 


"Trebuie să asculți ce spune fiecare, unul va spune de bine, altul de rău. Dacă vrei să simți pulsul comunității, trebuie să o iei la pas, să asculți și pe nea Vasile, și pe baba Tița, fiecare cu cel doare. Dacă te învârți doar cu autoturismul, și nu discuți cu cetățeanul, este greu. De aceea, le și recomand băieților mei: să meargă cu autoturismul căci au mobilitate mai mare, dar să îl parcheze într-o zonă de unde au acces și apoi să meargă pe jos. Astfel află ce probleme au oamenii, iar în funcție de aceste aspecte ne așezăm și noi dispozitivele",  a afirmat insp. Iancu Tudoruș. 
 
Iar în prezent, de la împuternicirea în funcție, preocuparea sa este de a fi alături de oa-meni. "Ne axăm foarte mult pentru a veni în sprijinul populației. Pe oameni îi afectează faptul că infractorii le intră în curți și le fură, fie și o țeavă sau un fier vechi. Astfel că ne orientăm spre soluționarea acestor probleme", a completat șeful postului de poliție. De altfel, principalele infracțiuni cu care se confruntă polițiștii din Ovidiu sunt furturile din gospodării și încăierările, pe fondul consumului de alcool. 


De câte ori nu a dormit pe canapeaua de la birou… 
Își face datoria cu pasiune, drept dovadă nu de puține ori, atunci când aveau de rezolvat un caz, nici nu a mai plecat acasă, ci a preferat să doarmă pe canapeaua din birou. "Se întâmplă de multe ori să fim într-o activitate, să anchetăm într-un dosar, și nu poți să te întrerupi pentru că este ora 16,00 și să pleci acasă. Trebuie să stai până termini. Așa că, decât să merg acasă, pentru două - trei ore, preferam să mă trântesc pe canapea. Duș avem, avem toate condițiile, sediul fiind mai nou", a completat șeful de post. De altfel, și ma-joritatea timpului liber tot la serviciu și-l petrece, din dedicație pentru meseria pe care și-a ales-o. 


Mai multe camere video pe străzile din Ovidiu
De un real ajutor pentru activitatea polițiștilor sunt camerele video montate în tot orașul. Sunt 21 de camere video de supraveghere, montate "în zonele fierbinți": pe străzile principale, dar și în cartierele mărginașe. "Ne ajută foarte mult, avem un control în zonele fierbinți. Ne dorim să extindem sistemul de supraveghere, am discutat de curând cu primarul George Scupra, referitor la acest aspect și avem sprijinul său. În primă instanță, vrem să ne axăm pe calitate și este nevoie de camere video performante la intrările/ieșirile din oraș, măcar patru camere dorim să montăm, să fie bune", a mai precizat insp. Iancu Tudoruș. 


În concluzie se impune menționat că, la nivelul orașului Ovidiu, anul trecut, au fost soluționate toate cazurile cu autor necunoscut înregistrate, iar peste 20% dintre infractori au fost prinși în flagrant. 


Comentează știrea

AnonimXX
27 ianuarie 2015
Nesiguranta

Felicitari pentru noua functie, si speram ca va fi o diferenta in atitudinea politiei. Spun aste pentru ca in general cand ai mare nevoie de ei nu sunt acolo, daca traversezi neregulamentar, sunt in stare sa vin dupa tine pana acasa sati dea amenda, dar daca iesi seara tarziu pe unele stradute din Ovidiu si esti talharit sau agresat fizic sau verbal, fara martori solutionare este mai anevoioasa ( asta ca sa nu spun ca nu se face mai nimic pentru astfel de cazuri "usoare"). Iar problema cu spartul caselor subliniaza acest sentiment de nesiguranta la tine in oras, totusi deranjant, deoarece adevarul este ca politia este platita din banii nostri ai contribuabililor, deci platim pentru protectie. Comparativ exista zone si situatii mult mai defavorizate, dar este loc si de mai bine.

EscorteDinRomania.ro
3 aprilie 2015
EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi...

EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi... www.EscorteDinRomania.ro -Escorte Constanta, Escorte Bucuresti, Escorte Brasov, Escorte Cluj, Escorte Iasi, Escorte Timisoara, Escorte Arad, Escorte Craiova, Escorte Targu Mures, Escorte Mures, Escorte Oradea, Escorte Satu Mare, Escorte Tulcea, Escorte Buzau, Escorte Pitesti... Lista detaliata pe judete pentru servicile de escorte din Romania si saloane de masaje erotice din Romania pe: www.EscorteDinRomania.ro escorte unice...

John
25 mai 2015
Criminaliate

Suntem aproape in vara lui 2015 iar criminaliatea este la fel de mare. Se fura ca-n codru si se sparge si vandalizeaza orice. Pe Tudorus asta, inca nu l-am vazut pe strada mea.

Articole pe aceeași temă

Duminică, 30 Noiembrie 2014
Stire din Eveniment : Accident la intrare în orașul Ovidiu
Pagina a fost generata in 0.3677 secunde