Senatorul Gigi Chiru, anchetat de DNA. Ar fi cerut mită 1,5 milioane euro

892
6
Senatorul Gigi Chiru, anchetat de DNA. Ar fi cerut mită 1,5 milioane euro - gigichiru19-1414693956.jpg

Articole de la același autor

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au descins, ieri, la peste 20 de locații din București și Constanța, la sediile mai multor societăți comerciale și domiciliile unor persoane suspectate de fapte de corupție. Printre cei "vizitați" s-a numărat și senatorul PDL Christian Gigi Chiru, față de care procurorii DNA au început urmărirea penală pentru luare de mită, spălare de bani și trei infracțiuni de fals în declarații. 


Anchetatorii spun că, pe 19 august 2010, "suspectul" Gigi Chiru a pretins de la un martor denunțător, dar și de la un om de afaceri nu mai puțin de 1,5 milioane euro, sub forma disimulată a unui contract de împrumut fictiv. În schimbul acestor bani, Chiru, în calitatea sa de inspector șef al Inspectoratului Regional în Construcții Sud - Est, la acea perioadă, trebuia să nu-și îndeplinească atribuțiile de serviciu în favoarea grupului de firme SC Eolica Dobrogea SRL România, Eolica Dobrogea AG și Eolica Dobrogea X GMBH. Concret, în schimbul sumei de bani, Chiru a promis că va sprijini interesele patrimoniale ale persoanei juridice în proiectele aflate în derulare privind construcția de parcuri eoliene în Dobrogea. 




"Totodată, pretinderea a fost făcută și în vederea asigurării protecției juridice a grupului de firme respectiv în litigiile existente cu concurentul, grupul Cez România", precizează anchetatorii. 


În acest context, pe 23 septembrie 2011, Gigi Chiru a primit de omul de afaceri nu mai puțin de 300.000 euro și a acceptat reînnoirea promisiunii de a primi de la aceeași persoană suma de 1,2 milioane euro, în aceleași scopuri menționate anterior și sub forma disimulată a cesiunii către aceeași persoană a dreptului de creanță al "creditorului" Chiru, izvorât din contractul de împrumut, încheiat pe 19 august 2010. Obligațiile izvorâte din acest contract fictiv au fost garantate prin instituirea în favoarea creditorului a unui drept de gaj asupra a 5% din părțile sociale ale SC Eolica Dobrogea SRL România. 


"Cunoscând că sumele de 1,5 milioane euro, respectiv de 300.000 euro provin din comiterea infracțiunilor de dare și luare de mită, la datele de 19 august 2010 și 23 septembrie 2011, suspectul Chiru Gigi Christian a disimulat adevărata natură a dispoziției și circulației banilor, în contracte de împrumut, respectiv de cesiune de creanță", spun procurorii DNA. 


Anchetatorii spun că Gigi Chiru, în calitate de senator în Parlamentul României a făcut declarații false privind creanțele deținute, în sensul omisiunii mențiunilor privind cele două acte oneroase, respectiv contractul de împrumut și contractul de cesiune de creanță, în datele de 19.12.2012, 11.06.2013 și 12.06.2014. 


Comentează știrea

cta
31 octombrie 2014
nu se poate!

vaaaiii dar nu se poate asa ceva.... pai nu era el cel mai corect dintre noi? :-)))))))))

Hanibal
31 octombrie 2014
Chira Chiralina mare impostoare

Intre Mazare si Chiru este o mare deosebire si o singura asemanare . Asemanarea consta in faptul ca amandoi sunt hoti si lipsiti de caracter . Deosebirea consta in faptul ca , in felul lui , Mazare s-a manifestat asa cum este el , " naturel " , n-a facut parada de mare om politic , nu si-a gonit apropiatii din organizatia pe care o conduce si a manifestat solidaritate cu complicii lui . Chiru este mai periculos decat Mazare . Este un impostor care se da drept ceea ce nu a fost si nu este . In tot ceea ce a simulat ca face , campania de a ajunge primarul Constantei , parlamentar , lider de organizatie , mare luptator contra coruptiei , a inselat buna credinta a cetatenilor , a membrilor organizatiei pe care a lichidat-o ramanand doar cu cu cativa figuranti cu care a trecut in mare graba in PNL , adica in cloaca lui Hasotti . S-a remarcat faptul ca cu cat un politicianist este mai corupt cu atat e mai galagios , mai abil in a demonstra ca este cinstit si capabil sa parvina la functiile cele mai inalte si doritor sa apara cat mai des la televizor . Locul lui Chiru este la puscarie alaturi de Mazare , loc unde se vor putea lupta pentru functia de sef de dormitor sau responsabil cu curatenia closetelor .

marcel
31 octombrie 2014
spaga

inapoi la gratar

Papu
31 octombrie 2014
mita

.............gratar sau gratii ??!!

Răspuns la: spaga
Adăugat de : marcel, 31 octombrie 2014
inapoi la gratar
Papu
31 octombrie 2014
borfasi

Borfasii astia din politica daca te duci la ei cu 1000 euro spaga sa-ti rezolve o problema, ii jignesti si te i-au si la bataie. Ei nu se incurca decat cu milioane de euro. Makedonul asta borfas visa sa ajunga primar in locul drogatului Mazare ?. Astept sa-l vad si pe asta dupa gratii si poate trage si piciorul. Ma mir ca bosorogii analfabeti nu l-au votat ca primar !

EscorteDinRomania.ro
26 martie 2015
EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi...

EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi... www.EscorteDinRomania.ro -Escorte Constanta, Escorte Bucuresti, Escorte Brasov, Escorte Cluj, Escorte Iasi, Escorte Timisoara, Escorte Arad, Escorte Craiova, Escorte Targu Mures, Escorte Mures, Escorte Oradea, Escorte Satu Mare, Escorte Tulcea, Escorte Buzau, Escorte Pitesti... Lista detaliata pe judete pentru servicile de escorte din Romania si saloane de masaje erotice din Romania pe: www.EscorteDinRomania.ro escorte unice...

Articole pe aceeași temă

Joi, 23 Octombrie 2014
Stire din Eveniment : ANDREI HREBENCIUC, REȚINUT DE DNA
Vineri, 24 Octombrie 2014
Stire din Politică-Administrație : ANDREI HREBENCIUC A FOST ARESTAT
Pagina a fost generata in 0.4647 secunde