Sfaturi de la polițiști pentru elevii de la Colegiul Național „Mihai Eminescu”

202
Sfaturi de la polițiști pentru elevii de la Colegiul Național „Mihai Eminescu” - xprevenireeminescu2-1668084047.jpeg

Articole de la același autor

În cursul zilei de miercuri, 9 noiembrie, polițiști din cadrul Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității s-au întâlnit cu elevii Colegiului Național Mihai Eminescu, dezbaterea având ca tema combaterea traficului și consumului ilicit de droguri. Activitatea de prevenire a vizat atât informarea, cât și conștientizarea, de către elevi, a implicațiilor traficului și consumului de substanțe interzise. Astfel, polițiștii au purtat discuții libere cu tinerii, oferindu-le informații cu privire la aspectele legislative, cauzele și efectele consumului de droguri, precum și recomandări pentru a preveni situațiile de risc.

Polițiștii i-au îndemnat pe elevi să identifice alternative sănătoase de petrecere a timpului liber, care le pot aduce satisfacții personale; să fie atenți în alegerea cercului de prieteni și să nu ezite să-și schimbe anturajul atunci când constată că acesta are preocupări infracționale; să fie responsabili și să refuze unele propuneri ale prietenilor, dacă li se pare că acestea au caracter ilicit; iar în cazul în care intervin probleme în familie, relație sau școală, drogurile nu vor reprezenta o soluție, ci, din contră, o problemă în plus.

Activitățile se subscriu Campaniei Naționale „Dincolo de Aparențe” și vor continua în unitățile de învățământ din județul Constanta.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2989 secunde