La data de 12 iunie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Mangalia – Postul de Poliție Tuzla, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia, au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat de 26 de ani.
Acesta este bănuit de săvârșirea infracțiunilor de violență în familie și încălcarea ordinului de protecție.
Astfel, la data de 11 iunie a.c., în jurul orei 23.00, bărbatul i-ar fi amenințat cu acte de violență pe mama și fratele său, aceștia apelând numărul de urgență 112.
Polițiștii deplasați la fața locului au emis ordin de protecție provizoriu împotriva bărbatului, prin care acesta a fost evacuat din locuință, i s-a interzis să se apropie de persoanele vătămate și să le contacteze în orice mod pe acestea.
La data de 12 iunie a.c., în jurul orei 05.00, polițiștii au fost sesizați de persoanele vătămate cu privire la faptul că bărbatul ar fi încălcat ordinul de protecție, deplasându-se la locuința mamei și fratelui și încercând să intre în imobil.
Până la sosirea polițiștilor, bărbatul a părăsit locul faptei, fiind depistat la scurt timp, pe un câmp din extravilanul comunei Tuzla.
Bărbatul a fost reținut, pentru 24 de ore, condus și încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.
Astăzi, 13 iunie, a fost prezentat instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, propunere ce a fost admisă.
Folosim cookies pentru a îmbunătăți experiența ta pe site, pentru analiză de trafic și pentru reclame personalizate.
Poți accepta toate cookies, le poți refuza pe cele opționale, sau poți personaliza preferințele tale.
Află mai multe
Preferințe cookies
Acest site utilizează diferite tipuri de cookies pentru a-ți oferi o experiență optimă.
Poți alege care categorii de cookies să fie activate. Modificările vor fi salvate automat.
Cookies esențiale
Obligatorii
Aceste cookies sunt necesare pentru funcționarea site-ului și nu pot fi dezactivate.
Includ cookies pentru sesiune, securitate și preferințe de bază.
Cookies de analiză
Google Analytics
Ne ajută să înțelegem cum utilizezi site-ul, ce pagini vizitezi și cum poți îmbunătăți experiența.
Datele sunt anonimizate și folosite doar pentru statistici.
Cookies de publicitate
Google Ads
Permit afișarea de reclame relevante pentru tine și măsurarea eficienței campaniilor publicitare.
Fără acestea, vei vedea reclame generice care nu sunt adaptate intereselor tale.
Cookies de personalizare
Permit personalizarea conținutului și recomandărilor bazate pe comportamentul tău anterior
și preferințele exprimate pe acest site.