Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că până în acest moment nu au fost semnalate drumuri naționale sau autostrăzi cu circulația oprită din cauza fenomenelor meteorologice nefavorabile și nici probleme majore de fluență a traficului pe arterele rutiere importante din țară.
De precizat că ninge viscolit pe DN67C, în zona Novaci-Rânca, din județul Gorj, în zonele Lacu Roșu și Bucin, județul Harghita și în zona Răstolița din județul Mureș, fiind foarte posibil să apară perturbări ale fluenței traficului rutier.
În celelalte județe aflate sub atenționarea cod galben de ninsori, intensificări ale vântului și viscol, aflată în vigoare astăzi, între orele 06:00 și 18:00, nu au fost, până la momentul actual, semnalate probleme referitoare la desfășurarea traficului rutier.
Traficul feroviar între Țăndărei și Fetești (județul Ialomița) rămâne, în continuare, restricționat pe un fir, din cauza accidentului produs ieri la trecerea de cale ferată pe. DJ212. Se speră ca în cursul acestei seri circulația feroviară să fie reluată în condiții normale , pe ambele fire, în cursul acestei seri.
Secțiile regionale de poliție transporturi ne-au informat că nu există aeroporturi sau porturi maritime ori fluviale închise din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile.