Șoferul drogat care a condus cu permisul suspendat, arestat preventiv

422

Articole de la același autor

Șoferul drogat care a circulat pe contrasens pe DN3, după care a ieșit în decor, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. La începutul acestei săptămâni, lui Lucian C. i-a venit rău și a căzut pe strada Nehoiului, din municipiul Constanța. La vederea cadrelor medicale ale Serviciului de Ambulanță Județean Constanța, acesta s-a ridicat, s-a urcat în autoturismul său marca Audi și a demarat în trombă. 


Asistenta de pe ambulanță a anunțat în dispecerat ce s-a întâmplat, polițiștii fiind alertați. La scurt timp după ce a plecat, Lucian C. a ieșit cu mașina în decor, după ce a circulat și pe contrasens, la intrare în Constanța, dinspre localitatea Valu lui Traian. La locul accidentului, a intervenit un echipaj SMURD, care l-a găsit pe bărbat în aceeași stare agitată, fiind recalcitrant. 


Potrivit oamenilor legii, tânărul, în vârstă de 23 de ani, din orașul Năvodari, a condus mașina aflându-se sub influența substanțelor interzise. Asupra acestuia, polițiștii au găsit o pungă cu canabis, un joint și un pistol cu gaze. În plus, tânărul a condus deși are permisul suspendat. Lucian C. a fost inițial reținut pe bază de ordonanță pentru 24 de ore și apoi arestat preventiv pentru 30 de zile. El a fost introdus în Centrul de Reținere și Arest Preventiv al IPJ Constanța. Individul lucrează ca navigator și este fiul unui director adjunct al unei unități școlare din municipiul Constanța.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.6192 secunde