Discriminare în rândul polițiștilor. Asta susțin sindicaliștii care atrag atenția că și polițiștii din cadrul structurilor de combatere a criminalității organizate ar trebui să primească "spor anticorupție", nu doar cei care sunt detașați la Direcția Națională Anticorupție și Direcția Generală Anticorupție.
Modul în care este acordat "sporul anticorupție" reprezintă de ani buni un motiv de ne-mulțumire pentru polițiști. În prezent, legislația prevede că acest spor judiciar de 30% este acordat magistraților, procurorilor, dar și polițiștilor detașați la structurile DNA și DGA. Dar acești polițiști nu sunt singurii care lucrează în dosare grele, în dosare privind anticorupția, atrag atenția sindicaliștii. Drept pentru care, reprezentanții Sindicatului "Pro Lex" au anunțat, pe sfârșit de an 2013, intenția de a deschide acțiuni în instanță împotriva Ministerului Afacerilor Interne, prin care să ceară acordarea "sporului anticorupție" pentru polițiștii din cadrul brigăzilor de combatere a criminalității organizate.
Chemați să dea în judecată MAI
"Pro Lex consideră că acțiunea în instanță are mari șanse de succes. Sindicatul Pro Lex a cerut în instanță un spor de 30% pentru polițiștii de la combaterea criminalității organizate. Principalul argument: munca în condiții similare cu a celor de la DGA și DNA. Am invocat directive ale CEDO și decizii ale Înaltei Curți de Casație și Justiție. Mai mult, polițiștii din cadrul structurilor de combatere a criminalității organizate investighează infracțiuni de mare corupție. Colegii lor din DGA investighează infracțiuni de mică corupție - luare de mită - săvârșite de polițiști", a arătat Vasile Lincu, liderul "Pro Lex". Mai mult, "toți polițiștii din cadrul BCCO sunt rugați să contacteze liderii Pro Lex pentru reprezentarea gratuită în instanță", a mai arătat reprezentantul sindicatului. Acțiunea se impune cu atât mai mult cu cât deja sunt structuri de combaterea criminalității din țară care primesc acest spor, printre acestea numărându-se cea din Timișoara.
Procese pierdute la Constanța
La Constanța, au existat inițiative, în trecut, pentru obținerea acestui spor, dar nu au fost încununate de succes. Astfel, Sindicatul Națio-nal al Polițiștilor și Personalului Contractual a intentat proces Ministerului Afacerilor Interne pentru a obține "sporul anticorupție" pentru toți polițiștii care lucrează în dosare penale. "Toate acțiunile noastre au fost însă respinse în instanță, nu ne-au dat acest drept. Deși, și polițiștii care lucrează în dosare penale sunt expuși la a lua mită. Este un spor considerabil și ar trebui să-l primim și noi, căci noi întocmim dosarele penale, facem toată urmărirea penală, toate actele, pe care le înmânăm ulterior procurorilor și judecătorilor. Dar ei au dreptul la acest spor!", ne-a precizat George Caraivan, liderul SNPPC Constanța.