Statistică neagră pe șoselele din Constanța, în vara acestui an!

950
5 min citire
Nici această vară nu ne-a "iertat" la capitolul accidente rutiere, pe șoselele din județul Constanța înregistrându-se, din nou, zeci de tragedii! Cel mai grav este că numărul persoanelor decedate a crescut în comparație cu anul trecut, de la 18 la 25 de suflete care au pierit din cauza neatenției la volan.
De la începutul verii și până la data de 21 august, lucrătorii de la Serviciul Poliției Rutiere (SPR) Constanța au înregistrat 397 de accidente rutiere, cu 22 de mai puține decât în aceeași perioadă din 2010 (419).
Potrivit purtătorului de cuvânt al SPR Constanța, inspector Carmen Șerbănescu, s-a înregistrat o scădere a numărului persoanelor rănite grav (de la 31 la 21) și a persoanelor rănite ușor (de la 488 la 485), pe când numărul acelora care au murit pe șosele a crescut de la 18, în 2010, la 25 în sezonul estival 2011.
Dacă, anul trecut, la capitolul accidente produse din cauza pietonilor adolescenți, s-au înregistrat trei astfel de incidente, în acest an, la acest capitol, nu a fost înregistrat niciunul, ceea ce înseamnă că toate campaniile de prevenire în școli ale polițiștilor au dat roade, iar această categorie de populație a devenit, se pare, mai atentă la respectarea regulilor de circulație.
Tragedii pe "zebră"
Din păcate, acolo unde părinții ar trebui să intervină, sunt deficiențe. Ne referim la accidentele produse din cauza imprudenței copiilor cu vârste cuprinse între 7 și 14 ani, care, în această vară, au fost cu cinci mai multe decât anul trecut, respectiv 27, față de 22 în 2010. La această categorie,
s-a înregistrat, de ase-menea, decesul unei persoane, au fost mai puține persoane răni-te grav decât anul trecut, dar și cu două mai multe persoane rănite ușor față de 2010.
O altă cauză care conduce la producerea de accidente rutiere deosebit de grave este neacor-darea priorității de trecere pietonilor, adică tragediile care se produc pe "zebră", pentru că șoferi inconștienți "uită" să încetinească în preajma trecerilor, producând adevărate drame. Dacă, în vara anului trecut, au avut loc 40 de accidente având drept motiv această cauză, în acest an, s-au înregistrat cu unul mai puțin, respectiv 39. Și anul trecut, și în acest an, câte o persoană a murit nevinovată pe trecerea de pietoni. De asemenea, opt răniți grav au fost în 2010 și unul în 2011, iar răniți ușor: 34 în 2010 și 38 în acest an.
Copiii nesupravegheați, victime sigure ale șoselelor
Nesupravegherea copiilor cu vârste cuprinse între 0 și 6 ani este o altă cauză ce produce nenorociri pe șosele. La această vârstă, micuții nu au noțiuni clare de circulație rutieră și se avântă pe șosele, de multe ori în joacă, dar chiar sub roțile mașinilor. Aici, cea mai mare parte din vină aparține părinților, care trebuie să stea cu ochii pe micuții lor și să-i lase să se joace în spații special amenajate, unde ei sunt în siguranță.
În vara lui 2010, au avut loc 20 de astfel de accidente, pe când în 2011, numărul acestora a mai scăzut, înregistrându-se 14. Sunt totuși destul de multe, dacă ținem cont că ne raportăm la o perioadă scurtă de timp, respectiv maximum trei luni. Doi copii au murit anul trecut, pe când anul acesta unul singur. Câte doi răniți grav au fost înregistrați atât în 2010, cât și în 2011, iar la capitolul răniți ușor, în 2010, au fost 16, iar în 2011 - 11.
Pietonii fără trotuare invadează teritoriul șoferilor
O altă problemă care a rămas fără rezolvare, cel puțin în Constanța, este cea a lipsei trotuarelor în anumite zone ale orașului sau dacă ele există sunt ocupate în mare parte de mașini. În aceste condiții, pietonii nu au încotro și trebuie să circule pe partea carosabilă.
Atât în 2010, cât și în 2011, pe perioada sezonului estival, au fost înregistrate câte zece astfel de accidente cauzate de pietoni care circulau pe partea carosabilă. În ambii ani, câte o persoană a dece-dat pentru că a fost lovită de o ma-șină în timp ce se deplasa pe par-tea carosabilă. În acest an au fost înregistrate două persoane care au fost rănite grav din aceeași cauză, pe când anul trecut nu a fost niciuna. La capitolul răniți ușor, în 2010 au fost înregistrate nouă victime, pe când în 2011 - șapte.
Pietoni inconștienți
Un alt aspect care lasă de dorit, deși polițiștii de la Rutieră au tot atenționat pietonii în acest sens, este traversarea neregulamentară a pietonilor. Din această cauză, încă se produc accidente numeroase pe șoselele din județ, pentru că, așa cum fiecare dintre noi a putut observa zilnic pe străzi, oamenii încă sunt inconștienți atunci când se angajează în traversarea unui drum. O fracțiune de secundă poate fi fatală…
Dacă, în vara anului trecut, au avut loc 43 de accidente care au fost cauzate de acest lucru, în acest an, s-au înregistrat 47. Mai mult, dacă, în aceeași perioadă a anului trecut, nicio persoană nu a murit din acest motiv, în acest an, s-au înregistrat deja trei decese! Doar la capitolul răniți grav, cifrele s-au mai "calmat", înregistrându-se doar un caz în acest an, spre deosebire de patru, anul trecut.
v v v
Sunt o serie de cifre care ar trebui să dea de gândit fiecăruia dintre noi, fie că suntem pietoni ori șoferi. Polițiștii au spus, de atâtea ori, că până și atunci când traversăm pe trecerea de pietoni trebuie să ne asigurăm! Și nu o spun degeaba… Cifrele demonstrează acest lucru. Este o realitate neagră a zilelor noastre, dar pe care, culmea, observând reacțiile celor care se află în trafic, deopotrivă șoferi și pietoni tind să o ignore. Merg pe premiza că "Mie nu mi se poate întâmpla!", care se poate transforma, într-o fracțiune de secundă, în "M-am nenorocit pe viață!"

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.039 secunde