STOP la graniță PENTRU COPII! Greșeli pe care nu vreți să le repetați

984
1
STOP la graniță PENTRU COPII! Greșeli pe care nu vreți să le repetați - fondcopiigranita-1372174625.jpg

Articole de la același autor

V-ați făcut planuri ca în vacanța de vară să plecați peste hotare, cu cel mic? Aveți grijă ce acte luați în bagaje, pentru a nu risca să fiți întorși de la graniță. Numai anul acesta, polițiștii de frontieră au spus STOP în cazul a sute de copii, pentru că părinții lor nu aveau toate documentele necesare. 


Este vară, este vacanță, iar numărul familiilor care aleg să facă un concediu peste hotare, împreună cu cei mici, crește comparativ cu restul anului. "Din analizele Poliției de Frontieră, s-a constatat că, în perioada vacanței de vară, numărul minorilor români care ies din țară se triplează față de o perioadă normală a anului", au explicat polițiștii. 


Sute de familii întoarse de la graniță 


Experiența a dovedit, însă, că mulți părinți nu știu ce acte le sunt necesare pentru a ieși din țară însoțiți de copii. Astfel, numai la nivelul celor trei puncte de trecere a frontierei din județul Constanța, respectiv de la Vama Veche, Negru Vodă și Ostrov, de la începutul acestui an au fost întoarse din drum peste 350 de familii. 


"În majoritatea cazurilor, părinții s-au prezentat în punctul de trecere a frontierei doar cu certificatul de naștere al copiilor, fără niciun alt document de călătorie valabil, respectiv pașaportul individual al copilului sau mențiunea lui pe pașaportul unuia dintre părinți, în general al mamei. Au mai fost, de asemenea, situații când copilul a ajuns la graniță însoțit doar de unul dintre părinți și lipsea procura din partea celuilalt părinte", a afirmat Marius Niculescu, purtător de cuvânt al Gărzii de Coastă. Sau, în situațiile în care copilul era însoțit de o altă persoană, care nu îi era părinte, aceasta nu avea cazierul judiciar, impus de legislație. În ciuda nervilor părinților, a insistențelor și a rugăminților că pierd rezervările făcute, polițiștii nu au avut altă soluție și i-au întors din drum. 


Certificatul de naștere nu este suficient 


Pentru a nu risca să ajungeți în aceeași situație, oamenii legii vă atrag atenția asupra condițiilor ce trebuie îndeplinite pentru a ieși din țară cu copilul. 


"Legea 248/2005 prevede faptul că minorii pot ieși din țară în aceleași condiții ca și persoanele adulte, în baza unui document de călătorie valabil, respectiv un pașaport individual, sau, dacă este vorba despre minori peste 14 ani, pe baza cărții de identitate. Dar numai dacă sunt însoțiți de o persoană majoră și cu acordul părinților!


Astfel, se permite ieșirea din țară a minorilor în următoarele cazuri: atunci când călătoresc în străinătate însoțiți de ambii părinți; în situația în care călătoresc numai cu unul dintre părinți, acesta trebuie să prezinte o declarație din partea celuilalt părinte sau, după caz, face dovada decesului celuilalt părinte. Declarația trebuie să cuprindă și următoarele mențiuni: scopul deplasării, ruta urmată până în statul de destinație, iar dacă minorul urmează să rămână în statul de destinație, trebuie menționată persoana căreia urmează să-i fie încredințat. Sau, dacă urmează să se întoarcă însoțit de o altă persoană, aceasta trebuie precizată. Nu mai este necesară declarația celuilalt părinte, dacă părintele însoțitor face dovada că minorul i-a fost încredințat prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă", ne-au precizat polițiștii de frontieră. 


Reguli pentru când minorul nu este însoțit de părinți 


Pe de altă parte, dacă minorul este însoțit de un alt adult, care nu-i este părinte, este obligatorie prezentarea cazierului judiciar. Se impune subliniat că polițiștii vor întrerupe călătoria dacă respectivul adult este cetățean străin și nu face dovada că are dreptul să se reîntoarcă în țara noastră, chiar dacă din declarația notarială a părinților se menționează că minorul se va reîntoarce împreună cu respectivul însoțitor, dar și dacă însoțitorului sau minorului le-a fost limitat dreptul la libera circulație în străinătate, fie pentru statul-destinație sau pentru una dintre țările de pe traseul menționat. La fel, minorul este întors din drum dacă însoțitorul este cercetat pentru omor, cerșetorie, trafic de persoane, lipsire de libertate, infracțiuni privind viața sexuală, chiar dacă nu are interdicția de a părăsi țara! 


De asemenea, pe lângă cazierul judiciar, însoțitorul va prezenta o declarație din partea ambilor părinți sau a părintelui căruia copilul i-a fost încredințat prin hotărâre judecătorească. Poate avea calitatea de însoțitor și o persoană anume desemnată din cadrul unei societăți comerciale autorizate, în condițiile legii, să desfășoare activități de transport internațional de persoane. Declarațiile menționate mai sus trebuie redactate în două exemplare și trebuie să fie autentificate în țară de notarul public. 


Comentează știrea

constantean
26 iunie 2013
corect

Am patit-o si eu la Vama veche, e frustrant pe moment dar daca te gandesti la rece, e numai pentru binele copiilor, impiedica multe nenorociri sa se intample. Pana una alta, se spune ca unde e lege nu e tocmeala.

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6243 secunde