Substanțe explozive interzise, găsite în casa unui bărbat de 71 de ani din satul Arsa
757
Articole de la același autor
Rezerviștii sunt pregătiți să facă gălăgie pe străzile din București: "Umilirea noastră a atins apogeul"
05 Iunie 2024
Polițiștii își caută noi colegi printre tinerii din Constanța. Cum te poți alătura echipei
14 Mai 2024
Galerie FOTO: Eroii de la Poarta Albă. Iată pompierii care s-au luptat 7 ore cu flăcările
12 Iulie 2024
Ieri, 11 iulie, polițiștii Serviciului de Investigare a Infracționalității de Mediu, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, au efectuat două percheziții domiciliare, în satul Arsa, din județul Constanța, la locuințele unui bărbat, de 71 de ani.
Acesta este cercetat penal pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectarea materiilor explozive.
Potrivit informațiilor din dosar, bărbatul deținea, în mod ilegal, obiecte, substanțe chimice, toxice, precum și materiale supuse unor autorizări stricte, pe care le folosea în procesul de rafinare și extracție a aurului.
Ulterior, produsele au fost deversate pe câmp.
În urma efectuării perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate 22 de kilograme de bijuterii, 102 litri de acid azotic, 23 de litri de acid clorhidric, aproximativ zece kilograme de componente electronice de calculator și peste 100 de kilograme de metal brut, de culoare aurie.
Cercetările în acest caz sunt continuate, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța.

Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Marţi, 02 Iulie 2024
Joi, 20 Iunie 2024
Joi, 20 Iunie 2024
Marţi, 04 Iunie 2024
Luni, 03 Iunie 2024
Vineri, 31 Mai 2024
Joi, 30 Mai 2024
Miercuri, 29 Mai 2024
Miercuri, 29 Mai 2024