Un parapantist a fost la un pas de tragedie. Parapanta cu care zbura s-a pliat accidental, înainte de aterizare, iar bărbatul a pierdut controlul aparatului de zbor. A căzut de la 15 metri înălţime, dar a scăpat cu viaţă, ca prin minune. Accidentul s-a petrecut în zona de zbor Bunloc, din judeţul Braşov, una din cele mai apreciate zone de zbor din România, scrie observatornews.ro
Accidentul s-a petrecut în timpul unui zbor de agrement. Bărbatul se pregătea să aterizeze, când un colţ al parapantei s-a închis accidental. N-a mai putut face nimic şi a căzut de la 15 metri înălţime, în gol. Echipajele de la Salvamont Săcele și SMURD au ajuns rapid în locul în care s-a petrecut incidentul.
Norocul bărbatului a fost că parapanta nu s-a închis în totalitate, iar portanţa păstrată a încetinit viteza de cădere. A fost găsit conștient, dar suferise mai multe traumatisme la nivelul mâinilor şi picioarelor.