Suspecți în implicarea în trafic cu cocaină, liberi să plece din țară

213
1 min citire
Virginia Laura Koshiba și fratele său, Alexandru Mihai Zainea, acuzați alături de Vasile Tiba că ar face parte dintr-o rețea de trafic inter-național de cocaină au voie să părăsească țara. Tribunalul Constanța a constatat încetată de drept interdicția de a părăsi țara dispusă în cazul celor doi.
Ieri, avocații celor trei inculpați au solicitat instanței restituirea dosarului la Parchet pe motiv că ancheta efectuată de procurorii DIICOT Constanța nu s-ar fi desfășurat cu respectarea tuturor prevederilor legale.
Avocații susțin că ofițerii Poliției de Frontieră cu care au colaborat procurorii DIICOT în anchetă nu ar fi avut atribuții legale pentru a se implica în astfel de cazuri. Pentru ca aceste aspecte să fie lămurite, apărarea a cerut instanței emiterea unei adrese către Ministerul Administrației și Internelor, din care să reiasă dacă polițiștii care au participat la urmărirea penală aveau atribuții în acest sens sau nu. Totodată, ei au solicitat să se facă și verificări cu privire la legalitatea interceptărilor telefonice, dar și la legalitatea efectuării perchezițiilor.
Menționăm că astfel de aspecte au fost invocate de avocați și în faza de urmărire penală, când dosarul încă nu ajunsese la instanță, iar clienții lor se aflau în stare de arest preventiv.
În tot acest timp în care dosarul "dormitează" pe la instanțele constănțene, Eugen Temistocli, complicele depistat pe aeroportul din Amsterdam cu 10 kilograme de cocaină, a fost deja condamnat de autoritățile olandeze la trei ani de închisoare, fiind găsit vinovat de acuzațiile aduse.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0312 secunde