Suspiciuni de crimă într-o fermă din Murfatlar

247
Suspiciuni de crimă într-o fermă  din Murfatlar - suspiciunidecrimaintrofermadinmu-1386511658.jpg

Articole de la același autor

Sâmbătă seara, polițiștii au fost sesizați prin Serviciul unic de urgență 112 cum că, într-o fermă din localitatea Murfatlar, a fost găsit cadavrul unui muncitor în vârstă de 53 de ani.

Din primele cercetări, anchetatorii coordonați de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța au stabilit că victima împreună cu un alt suspect au băut, după care s-au luat la bătaie. După conflict, bărbatul, în prezent cercetat ca suspect, a părăsit ferma, iar când s-a întors, și-a găsit adversarul fără suflare. De altfel, se pare că acesta a fost cel care a sunat la 112 pentru a sesiza cele întâmplate.

Trupul neînsuflețit a fost transportat la morgă, pentru efectuarea necropsiei și stabilirii cauzei exacte a decesului. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.9593 secunde