X

Tânăr dezbrăcat de jandarmi, pentru a fi verificat de droguri, în Mamaia

3646
1
Tânăr dezbrăcat de jandarmi, pentru a fi verificat de droguri, în Mamaia - tanardezbracatjandarmidrogurifes-1714918704.jpg

Articole de la același autor

Sunt controale la sânge pe litoral după numărul record de dosare penale. Polițiștii sunt in alertă, după ce zeci de tineri au fost prinși cu droguri la festivalul de muzică electronică din Mamaia.


Cel puțin 66 de persoane sunt cercetate după ce au fost depistate cu substanțe interzise asupra lor, iar controalele vor continua până la incheierea festivalului.


Zeci de dosare penale, aproape 70 de persoane cercetate. Este bilanțul ofițerilor antidrog din aceste zile petrecute pe litoral, iar vacanța nu s-a terminat.


Autoritățile vorbesc despre rețele internaționale de traficanți de stupefiante. Deși litoralul este împânzit de forțe de ordine și politiști sub acoperire, cei care petrec la mare vorbesc de faptul că drogurile se găsesc la tot pasul.


De altfel, fiecare participant la festival este oprit la intrare, și este percheziționat înainte să intre în zona de petrecere.
Cei peste 100 de DJ români și străini mixează non-stop, așa cum cere tradiția acestui festival, până pe 7 mai, în cele 4 corturi de pe plajă din Mamaia Nord.


Cu fiecare oră care trece creste bilanțul negativ al celor depistați cu substanțe interzise asupra lor, cei mai multi cetăteni străini.


Tânăr dezbrăcat de jandarmi pentru a fi verificat


Jandarmii de la gruparea mobilă au ridicat de la intrarea în festivalul de muzică electronică doi tineri, cetățeni străini pe care i-au dus la mașina de intervenții rapide. Cei doi au fost percheziționați în urma unor indicii că ar avea asupra lor substanțe interzise.


Festivalul se bucură de o participare masivă și de Paște, tocmai pentru că 80% dintre cei care si-au rezervat bilete online sunt cetățeni străini, nu sunt ortodocși.


După ce sunt identificați și li se confiscă drogurile pe loc, tinerii suspectați de trafic sau consum de stupefiante sunt predați ofițerilor de la Brigada de Combatere a Crimei Organizate Constanța.


Comentează știrea

Oprea
5 mai

Nimic nou sub soare la aceste festivaluri și concerte organizate în stațiunile de la malul marii. La Costinești ar fi fost destui descoperiți dacă s-ar fi făcut controlul la sânge atât participanților cât și organizatorilor care au avut grija sa le introducă înainte de a începe programul cu ajutorul tomberoanele de gunoi sub sacii de plastic.Doar interlopii și drogații cunosc aceste detalii și ca nu au fost prinși nici anul trecut pe plaja Costinești, procedând și anul acesta idem la concertul organizat de Gătită Lucian patronul firmei Gloobal Records prietenul primarului Dorin Jeanu.Cu ce ar fi plătit mii de euro artistii care au cantat ,dacă nu ar acționa cu distribuirea de droguri către consumatori ? Au vândut doar 6000 mii de bilete ! Artiștii au cantat patru zile ! Este asa greu de gândit ca nu organizează concerte în Costinești pentru a pierde. Primarul și seful politiei ii sunt complici ,de aceea nici nu se găsesc consumatori și distribuitori în Costinești. Oare nu da cu virgula?

Pagina a fost generata in 0.5691 secunde