Tânără arestată preventiv după ce a fost prinsă cu 100 de pastile de ecstasy

272
Tânără arestată preventiv după ce a fost prinsă cu 100 de pastile de ecstasy - ici4123droguri-1672831673.jpg
O tânără de 25 de ani a fost arestată preventiv pentru 30 de zile după ce a fost prinsă în timp ce a comercializat 100 de pastile de ecstasy, informează miercuri Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Satu Mare.



Potrivit sursei citate, poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Satu Mare, împreună cu procurorii DIICOT - Biroul Teritorial Satu Mare, au efectuat o acţiune de prindere în flagrant delict, în municipiul Oradea, într-un dosar având ca obiect comiterea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc.

"Poliţiştii au prins în flagrant delict, în municipiul Oradea, o tânără, de 25 de ani, din aceeaşi localitate, în timp ce ar fi comercializat 100 de comprimate de ecstasy. Ca urmare a constatării tehnico-ştiinţifice efectuată de către specialiştii Laboratorului de Analize şi Profil al Drogurilor Cluj-Napoca, s-a stabilit faptul că întreaga cantitate de comprimate are ca substanţă activă MDMA (drog de mare risc). La data de 3 ianuarie a.c., procurorii D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Satu Mare au luat măsura reţinerii, pentru 24 de ore, faţă de persoana în cauză, ulterior aceasta fiind prezentată unui judecător de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Satu Mare, care a dispus măsura arestării preventive, pentru 30 de zile", precizează sursa citată.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din Poliţia Română.


foto: IPJ Satu Mare


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.6806 secunde