Trei bărbați, arestați preventiv după ce au stropit cu benzină patru persoane din Medgidia și le-au dat foc

467
Trei bărbați, arestați preventiv după ce au stropit cu benzină patru persoane din Medgidia și le-au dat foc - arest-1659875147.jpg

Articole de la același autor

Trei bărbaţi au fost arestaţi preventiv dupăce au stropit cu benzină patru persoane din Medgidia, printre care şi un copil în vârstă de 10 ani şi le-au dat foc în locuinţa acestora. Victimele au fost duse în stare gravă la spital. potrivit Realitatea.net


Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa a transmis, duminică, printr-un comunicat de presă, că poliţiştii din Medgidia au fost sesizaţi în noaptea de joi spre vineri, cu privire la faptul că la o locuinţă din municipiu a izbucnit un incendiu.

“Din cercetări a reieşit faptul că, pe fondul unui conflict anterior, în noaptea de 4/5 august, în jurul orei 2.00, la domiciliul unei femei, de 44 de ani s-ar fi deplasat mai multe persoane, care ar fi pătruns în curte şi în locuinţă, unde ar fi început să o lovească pe aceasta şi pe membrii familiei sale. Mai mult, după agresiunile fizice, persoanele în cauză le-ar fi stropit cu benzină pe victime, ulterior dându-le foc, după care autorii ar fi părăsit locaţia”,


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4059 secunde