Țeapă cu duplexuri! Cumpărătorii ar fi plătit, dar locuințele nu au existat niciodată

28
< 1 min citire
Țeapă cu duplexuri! Cumpărătorii ar fi plătit, dar locuințele nu au existat niciodată - descinderi-1782902484.webp
Polițiștii din Brașov au desfășurat miercuri nouă percheziții într-un dosar de înșelăciune și spălare a banilor, care vizează o presupusă schemă imobiliară prin care mai multe persoane ar fi fost păgubite cu aproximativ 3 milioane de lei.
Potrivit Poliției Române, ancheta vizează fapte comise în perioada 2024–2026. Suspecții ar fi promis spre vânzare aceleași locuințe de tip duplex către mai mulți cumpărători, deși imobilele nu ar fi fost niciodată construite sau predate beneficiarilor.
Până în prezent, anchetatorii au identificat zece persoane vătămate, prejudiciul estimat ridicându-se la aproximativ 3 milioane de lei.
În cadrul cercetărilor, polițiștii verifică și modul în care aproximativ 500.000 de lei, proveniți din activitatea infracțională, ar fi fost disimulați prin achiziționarea unor terenuri pe numele altor persoane. Aceste bunuri ar fi fost ulterior folosite în noi tranzacții realizate după același mod de operare.
Perchezițiile au avut loc la locuințele, sediile și punctele de lucru ale persoanelor vizate, fiind ridicate documente și alte mijloace de probă necesare anchetei.
La finalul activităților, cinci persoane urmează să fie conduse la audieri, în baza mandatelor de aducere, pentru stabilirea măsurilor legale, potrivit news.ro.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0374 secunde