Țesături de peste cinci milioane de lei descoperite de polițiști

189

Articole de la același autor

Astăzi, 4 august, poliţiştii de la transporturi maritime au descoperit 51.500 de metri liniari de țesătură din fibre sintetice, mărfuri susceptibile a fi contrafăcute, în valoare de aproximativ 5.050.000 de lei.

Poliţiştii Serviciului de Poliţie Transporturi Maritime, împreună cu specialiști din cadrul Biroului Vamal Constanţa Sud, au verificat, în Portul Constanţa Sud Agigea, un container sosit din Pakistan, având ca destinatar o societate comercială din Ucraina.

În urma controlului containerului, poliţiştii au descoperit 51.500 de metri liniari de țesătură din fibre sintetice, purtând însemne ale unor mărci înregistrate, susceptibile de a aduce atingere drepturilor de proprietate intelectuală ale mărcilor respective.

Bunurile, estimate la aproximativ 5.050.000 de lei, au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor.

Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în circulație de mărfuri contrafăcute, conform Legii 84/1998.

Cercetările sunt continuate, pentru stabilirea întregii activități infracționale.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.351 secunde