SCANDAL la Mereni. DOI POLIȚIȘTI, LOVIȚI CU O CAZMA ȘI AMENINȚAȚI CU MOARTEA

2314
SCANDAL la Mereni. DOI POLIȚIȘTI, LOVIȚI CU O CAZMA ȘI AMENINȚAȚI CU MOARTEA - xmereniultrajpolitisti2-1658138941.jpg

Articole de la același autor

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia anchetează un bărbat din Mereni, acuzat că a lovit doi polițiști și i-a amenințat cu moartea. Incidentul a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică, 16 spre 17 iulie, în jurul orei 00.30, pe strada Lungeni din localitatea Mereni. Suspectul U.Z. a exercitat violențe cu intenție asupra a doi agenți de poliție ajunși la fața locului, unde bărbatul făcea scandal. Potrivit anchetatorilor, agentul de poliție L.C.A. a avut leziuni care au necesitat 3 – 4 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.

În urma celor întâmplatate, suspectul a fost acuzat de două infracțiuni de ultraj și tulburarea ordinii și liniștii publice. Acesta a fost reținut și urmează să fie prezentat Judecătoriei Medgidia cu propunere de arestare preventivă. 



Potrivit unor surse neoficiale, în noaptea respectivă a fost solicitat la Mereni un echipaj de la Secția 9 Rurală Topraisar, căci un bărbat făcea scandal. Ajuns la fața locului, echipajul format din cei doi polițiști l-au identificat pe suspect ca fiind Zamfir U., de 41 de ani, care era sub influența băuturilor alcoolice. La vederea polițiștilor, bărbatul a devenit violent, motiv pentru care polițiștii au trecut la imobilizarea lui. Dar suspectul a opus rezistență, i-a lovit pe oamenii legii cu mâinile și picioarele și i-a amenințat cu bătaie și moartea. Ba chiar a reușit să se sustragă imobilizării, a fugit într-o curte de unde a luat o cazma și a încercat să-i lovească pe polițiști. Într-un final, suspectul a fost încătușat. Dar nu s-a liniștit. După ce a fost introdus în mașina de poliție, bărbatul a spart cu capul geamul portierei.  


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4993 secunde