Timbrul de mediu poate fi contestat în instanță. Iată cum

1763
5
Timbrul de mediu poate fi contestat în instanță. Iată cum - fondtimbrudemediu2-1365786456.jpg
Timbrul de mediu, intrat în vigoare pe 15 martie, a stârnit numeroase controverse în rândul conducătorilor auto. Deși la început se vehicula că timbrul de mediu nu poate fi contestat în instanță, iată că lucrurile s-au schimbat, șoferii având posibilitatea chiar să câștige procesele. 

Dacă fosta taxă de poluare era contrară dispozițiilor comunitare, iată că nici noul timbru de mediu nu se lasă mai prejos, acesta încălcând norme și principii.

"Părerea mea este că acest timbru creează un regim privilegiat celor care își înmatriculează mașinile în Bulgaria, față de cei care le înmatriculează în România. Iar atunci, normal că cetățenii români sunt lezați de prevederea aceasta, față de cei bulgari. Consider că fiind cetățeni europeni ar trebui să avem aceleași drepturi și obligații", spune avocatul Paul Foleanu.

Timbrul de mediu favorizează înmatricularea rablelor

Practic, prin noua formulă, taxa crește enorm pentru autoturismele Euro 3 și Euro 4 și scade pentru Non - euro, Euro 1 și Euro 2. Cu alte cuvinte, autoritățile încurajează, în acest fel, înmatricularea mașinilor noi-nouțe sau a rablelor. Mașinile vandabile, fabricate între 2004 și 2007, cu norme de poluare Euro 3 sau Euro 4, se confruntă cu o mare problemă a înmatriculării, pentru că taxa este foarte ridicată.

"În această situație, proprietarii acestora vor fi afectați în cazul în care ar dori să vândă autoturismul, neputând dispune de atributele conferite de dreptul de proprietate. Acest timbru de mediu încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor, așadar poate fi contestat în instanță și chiar poți avea câștig de cauză", explică avocatul.

Timbrul de mediu încalcă prevederile Constituției

Mai mult decât atât, actul care reglementează timbrul de mediu conține și dispoziții care încalcă Constituția României. Practic, unul dintre articole prevede obligația achitării timbrului de mediu în cazul transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat în situația autovehiculelor pentru care s-a dispus de către instanțe restituirea sau înmatricularea fără plata taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, taxei pe poluare pentru autovehicule sau taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule. Prin această prevedere se încalcă principiul neretroactivității legii civile, prevăzut în articolul 6 din Codul civil.

Comentează știrea

Mine
13 aprilie 2013
Timbru de mediu

Nimeni in tara noastra nu vede ca acest timbru este discriminatoriu ? Se palteste NUMAI in cazul reinmatricularii . Daca masina veche nu se vinde , nu se plateste timbrul de mediu. Daca se vinde se plateste. Deci concluzia : timbrul este un mijloc discriminatoriu - atinge NUMAI tranzactiile masinilor rulate . E CLAR ?

Eu
13 aprilie 2013
prostie crasa

Domnu Avocat, incearca sa mai si argumentezi corect sustinerile tale. Sunt pure prostii si speculatii cele ce afirmi. Mai mult decat atat instantele s-au pronuntat in mod clar pana acum TIMBRUL DE MEDIU ESTE PERFECT LEGAL. Asa ca articolul este pura reclama. De la un practician vechi in acest domeniu al taxelor de ... poluare. Apropo NIMENI nu va demonta taxa asta. Pentru ca este perfect legala , desi nu este morala.

tatal nostru
14 aprilie 2013
varza

O VARZA TOTALA INTR-O TARA DE KKAT !!! Asta este concluzia ....

dacienito
22 aprilie 2013
Romania

o tara de kakat cu oameni de kakat,ma refer la cei ce conduc tara.ei sunt dusmanii poporului si datorita nemancatilor din tara asta ei sunt la putere.l-ea dat votul ptr 30 lei s-au o gaina moarta si 2 covrigi.o sa muriti de foame saraciilor si mie imi pare bine ptr ca meritati asta.

multe minciuni
22 aprilie 2013
pana cand?

Ani de zile am fost mintiti ca taxa de mediu este legala.Toate procesele din justitie au fost castigate ,ba chiar acum de curand Curtea Europeana de justitie a hotarat ca la inapoierea sumelor retinute ilegal statul Roman sa plateasca si dobanzile aferente,astfel unei cetatene din Sibiu care in 2008 a platit 876 ron taxa statul trebuie sa ii dea dobanda 900 ron.Din ce buget se vor platii aceste sume ?Din bugetul statului taind de la sanatate ,invatamant,etc .Cui foloseste aceste abuzuri?Cine pierde pana la urma ?Noi cetatenii!!!.Ar trebui sa plateasca din buzunar Lazlo Borbely care a mintit pe toata lumea ca taxa e legala.

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2743 secunde