Traficanți de droguri, condamnați

1372
2 min citire
Trei tineri care au fost condamnați de Tribunalul Constanța pentru trafic de droguri la pedepse cuprinse între un an și jumătate și doi ani de închisoare cu suspendare rămân cu măsurile aplicate de instanța de fond, după ce Curtea de Apel Constanța a respins apelurile declarate de inculpați. Sentința mai poate fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Inculpații au fost trimiși în judecată, în stare de libertate, de procurorii DIICOT Constanța pentru că, în aprilie 2005, Viorel Lungu a vândut, în trei rânduri, 1,15 grame de amfetamină și a fost depistat deținând, pentru vânzare, 9 grame de amfetamină. Cel de-al doilea inculpat, Sebastian Grocloth, a fost prins în flagrant în timp ce vindea 16 comprimate de ecstasy. Cel
de-al treilea tânăr, Gabriel Florin Teliceanu, student la Constanța, potrivit procurorilor constănțeni, ar fi vândut 20 de comprimate de ecstasy.
Din rechizitoriul procurorilor se reține că Viorel Lungu a vândut, în ziua de 20 aprilie 2005, aproximativ 1,15 grame de amfe-tamină unui polițist sub acoperire. Pentru ca s-a lăudat că mai are marfă, polițiștii au mai aranjat o tranzacție, astfel că, pe data de 23 aprilie, inculpatul a mai vândut omului legii 9,09 grame de amfetamină. În acel moment au intrat în joc polițiștii de la Crimă Organizată și l-au arestat.
La percheziție au mai găsit asupra lui Lungu șase comprimate ecstasy și 0,72 grame canabis, ambalat pentru comercializare. În același mod a fost arestat și Gabriel Teliceanu, care la prima tranzacție a oferit polițistului sub acoperire 16 comprimate ecstasy. La a doua tranzacție, el a vrut sa vândă 20 de pastile, dar a fost arestat.
Magistrații de la Tribunalul Constanța i-au condamnat pe Lungu și Teliceanu la câte doi ani de închisoare cu suspendare, iar pe Grocloth la un an și jumătate de închisoare cu suspendare.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0289 secunde