TRAGEDIE la Castelu: A MURIT o femeie, în trafic! A intervenit elicopterul SMURD

1616
TRAGEDIE la Castelu: A MURIT o femeie, în trafic! A intervenit elicopterul SMURD - x-accident-poarta-alba-1681810303.jpeg

Articole de la același autor

Tragedie pe șoseaua care leagă localitățile Castelu și Poarta Albă. Din primele informații, unei femei i s-a făcut rău în timp ce se afla în trafic. La fața locului au ajuns un echipaj SMURD, cât și elicopterul SMURD, iar femeii i-a fost efectuat protocolul de resuscitare. Din păcate, cadrele medicale nu au mai reușit să îi salveze viața.


Potrivit surselor noastre, femeia avea 65 de ani și se afla, în momentul în care i s-a făcut rău, pe bancheta din spate a unui autoturism condus de nora sa. Se pare că femeia avea probleme medicale și chiar sufese supusă, în trecut, unei intervenții chirurgicale cardiace.

În momentul în care i s-a făcut rău victimei, șoferița a tras pe dreapta și a încercat să îi acorde primul ajutor. Ba chiar a făcut semn și unei autospeciale de poliție, care trecea prin zonă. Polițistul constănțean a demarat manevrele de resuscitare, în timp ce șoferița a apelat la numărul unic de urgență, iar la fața locului au ajuns cadrele medicale.

  

Oamenii legii au demarat o anchetă pentru a stabili împrejurările în care a avut loc tragicul eveniment. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.6338 secunde