Trenuri oprite temporar din cauza incendiului de vegetație, pe calea ferată București-Constanța

731
1
1 min citire
Trenuri oprite temporar din cauza incendiului de vegetație, pe calea ferată București-Constanța - incendiu2-1720717503.jpg
Compania Națională de Căi Ferate CFR SA vă informează că circulația feroviară pe Magistrala București – Constanța este oprită temporar din cauza unui incendiu de vegetației extins pănă aproape de calea ferată, între stațiile Basarabi și Dorobanțu.
Reprezentanții ISU au interzis circulația trenurilor pe ambele fire de pe intervalul respectiv deocamdată făra scoaterea de sub tensiune a liniei de contact. Această măsură va fi necesară în situația în care se impune accesul autoutilitarelor cu apă.
Precizăm faptul că, un număr de 9 trenuri de călători (6 din direcția Constanța și 3 din direcția București), aflate la această oră în circulație, urmează să tranziteze zona afectată de incendiu, însă, funcție de timpul necesar intervențiilor ISU, acestea vor fi oprite temporar în gările de pe traseu.
Este vorba despre cinci trenuri cărora li se alătură și trenurile R 8204 (Constanța – Buzău), IR 1982 (Constanța – București Nord) și IR 1972 (Constanța – Galați) oprite temporar și ele în stațiile Palas, Valu lui Traian și Constanța, din cauza incendiului din zona CF Basarabi – Dorobanțu, unde se acționează în continuare pentru stingerea focarelor. La această oră sunt oprite temporar 10 trenuri de călători, în gările adiacente zonei afectate de incendiu, acestea urmând să fie reînscrise în circulație după finalizarea tuturor intervențiilor desfășurate de echipajele ISU, care actionează în zona respectivă pentru stingerea incendiului de vegetație, de circa două ore.
„Transmitem scuze călătorilor pentru disconfortul creat și îi asigurăm că personalul feroviar al SRCF Constanța va depune toate eforturile necesare pentru reînscrierea operativă a trenurilor în circulație, însă această măsură se poate aplica doar după finalizarea intervențiilor ISU de lichidare a tuturor focarelor, intervenții care au drept scop menținerea siguranței pe calea ferată„, potrivit reprezentanților CFR.
sursa clubferoviar.ro

Comentează știrea

Grija fata de calatori ?
11 iulie 2024

Asta e conjunctura, dar nimica de un bonus sa diminueze disconforul : 1sticla de apa si 1sandwich si 50% reducere pt. urmatoarea cursa cu CFR-ul ! Privatii, pai la fel ar trebuii ! Conditiile din vagoane sint bune : aer-conditionat merge cum trebuie ? Plus in statie 1ambulanta ca naiba stie ... preventiv !

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0814 secunde