"Tu votezi, MAI te informează", campania autorităților înainte de alegeri

173
În contextul organizării alegerilor locale din acest an, MAI a lansat o campanie de informare a cetățenilor cu privire la principalele prevederi legale referitoare la exercitarea dreptului de vot. În cadrul campaniei, au fost realizate mai multe tipuri de materiale și au fost alese modalități de promovare multiple pentru a atinge categorii de public-țintă cât mai diverse. 


Astfel, au fost tipărite 22.000 de afișe, format A2, care au fost distribuite în întreaga țară pentru a fi amplasate în locuri aglomerate, în sediile unor instituții publice cu aflux mare de cetățeni, precum și la intrarea în secțiile de votare. 


De asemenea, au fost realizate trei spoturi video și trei audio, care, în baza deciziei Consiliului Național al Audiovizualului privind regulile de desfășurare în audio-vizual a campaniei electorale pentru alegerile locale din anul 2016, vor putea fi inserate de către radiodifuzori la finalul calupurilor de spoturi publicitare electorale.


Totodată, pe pagina oficială de Internet a MAI, a fost creată o secțiune dedicată alegerilor care conține principalele prevederi legale referitoare la alegeri, contravențiile ce pot fi constatate de angajații MAI și infracțiunile prevăzute de Codul Penal, precum și link-uri către deciziile Biroului Electoral Central și ale Autorității Electorale Permanente.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 2.5036 secunde