Necaz de polițist: "Dacă nu era norma de hrană, ar râde și curcile de noi!"

7076
15
Necaz de polițist:
Militarii și polițiștii vor beneficia de salarii mai mari. Asta pentru că, după ce fusese majorată și apoi iar tăiată, norma de hrană se va mări iar. În urma demersurilor realizate de viceprim-ministrul pentru securitate națională, ministrul Afacerilor Interne, Gabriel Oprea, militarii și polițiștii vor primi din luna octombrie câte 32 de lei pe zi norma de hrană.

"A crescut de la 25 lei/zi, la 32 de lei/zi, iar pentru personalul civil din domeniul securității naționale, de la 19 lei/zi, la 25 de lei/zi. Demersul de recalculare a normei de hrană a fost realizat de către specialiștii din domeniul apărării, ordinii publice și siguranței naționale, conform prevederilor legale. Menționăm că Ordonanța de Urgență 26 din iunie 2015, inițiată de viceprim-ministrul pentru securitate națională, ministrul Afacerilor Interne, Gabriel Oprea, și aprobată de Guvernul României, a eliminat interdicția de recal-culare și punere în plată a normei de hrană pentru angajații sistemului de securitate națională", se arată într-un comunicat remis de MAI.

"În august 2013, s-a decis majorarea, de la 24 de lei la 27 de lei, doar pe hârtie, că nu am primit niciun ban! Din luna iunie anul curent, am primit câte 27 de lei, iar în august, s-au refăcut calculele și s-a scăzut la 25 de lei", a declarat Vasile Zelca, liderul de sindicat al SNPPC Constanța.

Salarii la stadiul de acum șase ani

Polițiștii sunt mulțumiți de schimbare și spun că norma de hrană este foarte importantă pentru ei, ținând cont că salariile lor nu au mai crescut din 2009.

"Este foarte bună această modificare că ni se mai rotunjesc veniturile. Salariul nostru este la nivelul din 2009. De atunci, nu ni s-a mai mărit. Dacă nu ar fi norma de hrană, ar râde și curcile de noi. E inadmisibil ca un polițist care aleargă pe stradă să prindă hoți să câștige 1.000 de lei. Cei de sus trebuie să înțeleagă că salariul este foarte important pentru noi, deoarece nu putem avea alte activități extra, fiind declarați incompatibili, și ne bazăm pe acești bani. Cât timp un polițist este bine plătit, el își va face treaba și automat va interveni autocurățarea sistemului. Până și la bulgari au intervenit niște modificări și primesc bani când au permanență. Asta înseamnă că stai acasă și dacă te sună ești disponibil. Se fac și la noi demersuri pentru acest lucru", a adăugat președintele SNPPC Constanța.

Comentează știrea

15 comentarii. Pagina 1 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 
Antaeus
3 septembrie 2015
Cei mai oropsiti ei sunt

Hai , ma , ce dracu` , mai e vreun politist in tara asta care n-are deschisa vreo afacere pe numele sotiei , fratelui , cumnatei , etc... ? Saracii de voi , va bazati doar pe cei 1000 ron , cat reprezinta norma de hrana , neavand drepul la alte activitati extra . Veniti si voi cu argumente solide , nu cu cacaturi d-astea . Aia de la Politia economica sunt si ei nemultumiti ?

sanda
3 septembrie 2015
munca

Avem o oferta speciala si noua: obtii rezultate imediat si castigi bani! Sistem cu totul performant si de incredere! Satisfactia celor care vor sa castige bani in timpul liber este garantata! Cereti acum mai multe informatii la adresa de email:sandaafrim@gmail.com

zoro
3 septembrie 2015
de ce atat de mult ?

Un bon de masă este 9 lei și ei au normă de hrană 30 ?!? Da ce mănâncă domnii ?

Prostimea
3 septembrie 2015
O

Norma mea este de 9.41 lei pe zi

Subsemnatul
3 septembrie 2015
de ce ?

dar de ce nu spuneti ca atunci cand esti la munca ti se ia 29 de lei iar cand stai acasa ti se da 25 de lei ? sunt multe bube in sistem , dc marina inca are masa obligatorie si nu doar atunci cand e in misiune pe mare ? dupa ce ca marinarii sunt mai mereu prezenti la munca si liberele sunt trecute pe caiet , salariu de baza este mic , hop li se taie si norma de hrana ca dehh , sunt prezenti la vapor si OBLIGAT tre sa manance , in concluzie , minus ceva bani din salariu plus ca portiile date nu sunt in valoare de 29 de lei . Sunt multe dar majoritatea le este frica sa vorbeasca . O zi buna .

a
3 septembrie 2015
b

O sa fiti intelesi de oameni cand veti face ceva bun cu adevarat pentru ei.Nu meritati salariile pe care le aveti.Toti aveti afaceri ilegale(vezi afacerile cu fier) si luati spaga la greu.Avansarile se fac doar pe baza de pile si nu sunteti muritori de foame.Voi trebuie sa va faceti doar datoria si nu sa protejati tiganii,mafiotii si cocalarii.Cand veti deveni corecti si veti ajuta oamenii obisnuiti atunci va veni si sustinerea si veti primi saalrii corecte.Pana atunci poate va da Base ceva.....

No name
3 septembrie 2015
Adevarul ascuns !

Hranirea efectivelor militare a fost distrusa de incompetenta PSD in dec.1995 cand au abrogat O.G.Nr.26/1990 si au ascuns H.G. Nr.504/1990 strict secret Secretariatul General al Guvernului Romaniei care prevedeau hranirea pe plafoane calorice, conform normelor de hrana si a ratiilor de alimente, nu la valoare financiara fixa, din cauza cresterilor masive a preturilor de achizitie a alimentelor, si mai ales ca era prevazut in Constitutia Romaniei, ca Romania are o economie de piata libera, concurentiala a preturilor.Au dat atunci O.G. Nr.23/dec.1995 care prevedea valoare financiara fixa de rasul lumii 5 lei/zi pentru 3 mese calde si o gustare rece, a normelor de hrana.cea mai mare aberatie politica a PSD-ului, sfidand fluctuatia crescatoare a preturilor la alimente. Guvernul Vacaroiu si Presedintele Romaniei Ion Iliescu sunt vinovatii distrugerii sistemului de hranire tip NATO - norme de hrana, ratii de alimnte, plafoane calorice tip NATO si nu aberatia comunista de preturi fixe la normele de hrana. Actualizau trimestrial valorile financiare cu 5 % in timp de pretul alimentelor crestea si cu 70-80 % pe trimestru pe piata libera de atunci, era inflatia aceea foarte mare, recunoscuta si de Guvernatorul B.N.R. Mugur Isarescu. Este cea mai mare crima comisa impotriva Armatei Romane de neocomunistii vremii. Gabriel Oprea stie despre ce vorbesc eu aici, este ofiter specialist in Intendenta, deci si in hranirea efectivelor de militari. Am luptat cu ei in instantele de judecata de atunci, am castigat procesul intentat M.A.I. atunci pe principiul hranirii pe plafoane calorice, conform normelor de hrana si a ratiilor de alimente conform O.U.G.Nr.26/1990 si a H.G.Nr.504/1990 in Curtea de Apel Constanta si am pirdut definitiv si irevocabil in Curtra Suprema de Justitei de atunci, datorita doamnei judecator a completului de judecvata, cine alta decat actuala Presedinta a Inaltei Curtii de Casatie si Justitie de cum, doamna Livia Stanciu, care a primit ordine de sus sa ne distruga prin Decizia definitiva si irevocabila, lund in calcul mortala O.G.Nr. 23/dec.1995 cu valori financiare fixe aberante, 5 lei/zi/militar cu tva inclus, moarte sigura ! Spuneti adevarul romanilor. Procesul a durat 4 ani si Justita s-a manjit cu o Decizie mincinoasa, definitiva si irevocabila. Armata a fost condamnata la inanitie prin infometare. Militarii in termen faceau foamea pe O.G. Nr.23/dec.1995, care abroga O.U.G.N r.26/1990 dar nu si H.G. Nr.504/1990 strict secret care prevedea norme de hrana, plafoane calorice obligatorii si ratii de alimente la valaorea reala de piata a alimentelor, care se determinamatematic prin formala ratia din aliment x valaorea financiara aprodusului lapret mediu de piata, rezultand valaore per aliment, apoi se totaliza valaorea alimentelor din norma de hrana si rezulta pretul mediu de piata al normelor de hrana, care era undeva la 25 lei plus tva. Ei au modificat legile si au spus 5 lei/zi inclusiv tva-ul. prin OG.Nr.23/dec.1995 Crima ascunsa de puterea politica de atunci - Iliescu si Vacaroiu ! Mai raspunde cineva acum oare, doamna Judecator Livia Stanciu de atunci ma intrebade unde am facut eu rost de H.G. Nr.504/1990 strict secret, in loc sa vada adevarul ! Acum inteleg cum a ajuns Presedinta I.C.C.J., prin fraude repetate si executari de ordine politice, nu prin judacata corecta si inclinarea balantei adevarului, in favoarea adevarului. Am luptat si am pierdut, dar nu am uitat niciodata cine au fost criminalii armatei de atunci ! Iliescu - Vacaroiu - Stanciu !

garcea
3 septembrie 2015
militienii vor bani multi

la militieni multă muiecukakat nu normă hrană , dacă muncesti la patron si nu îti convine salariu îti arată usa , asa ca valea dava dracu !!!

Antiprostime
3 septembrie 2015
Raspuns

D-voastra de Revelion,Crăciun si Pasti stati acasa cu familia,eu nu.

Răspuns la: O
Adăugat de : Prostimea, 3 septembrie 2015
Norma mea este de 9.41 lei pe zi
C
3 septembrie 2015
D

Suge-o in cur.

Răspuns la: b
Adăugat de : a, 3 septembrie 2015
O sa fiti intelesi de oameni cand veti face ceva bun cu adevarat pentru ei.Nu meritati salariile pe care le aveti.Toti aveti afaceri ilegale(vezi...
15 comentarii. Pagina 1 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2656 secunde