Reacții la tragedia polițistului ucis de turc. Ce vrea PNL
Articole recomandate
"În numele PNL, îmi exprim solidaritatea cu polițistul Gheorghe Ionescu, din cadrul Brigăzii rutiere București, decedat după ce a fost rănit în misiune, și transmit condoleanțe familiei îndoliate. Consider că un astfel de moment trist pentru familia, prietenii și colegii celui care a fost Gheorghe Ionescu nu trebuie nicidecum politizat dar, în același timp, nu trebuie în niciun caz uitat. Acestea sunt momentele în care, ca societate, e necesar să reflectăm cu atenție asupra Statutului polițistului, care cuprinde normele ce reglementează activitatea acestei categorii profesionale. Din aceste considerente, PNL își propune ca modificarea și completarea Legii privind Statutul polițistului să constituie prioritate legislativă", spune Dobre, într-un comunicat transmis duminică.
În acest sens, acesta precizează că PNL își propune ca modificările și completările Statutului polițistului să urmărească "o mai mare stabilitate, pregătire și dotare la standarde europene a polițistului, precum și stabilirea și definirea clară a principiilor care vor sta la baza ghidului de acțiune al polițistului în diferite situații".