Tudorel Toader: Justiția sârbă a cerut date suplimentare privind natura activității infracționale a lui Sebastian Ghiță

101
Tudorel Toader: Justiția sârbă a cerut date suplimentare privind natura activității infracționale a lui Sebastian Ghiță - tudoreltoader-1520845764.jpg

Articole recomandate

Tudorel Toader, ministrul Justiției, a declarat luni că justiția sârbă a cerut detalii cu privire la natura infracțiunilor în cazul lui Sebastian Ghiță, urmând ăs primeasă în cel mai scurt timp documentele solicitate.

"Judecătorii din Serbia au cerut informații cu privire la natura, conținutul, modul de desfășurare a activității infracționale. Documentele au ajuns la Ministerul Justiției săptămâna trecută, am solicitat Curții de Apel Ploiești informațiile necesare, le-am primit. Astăzi cel mai probabil vom primi originalul documentelor respective și le trimitem în Serbia prin curierat rapid", a precizat Toader la Antena 3, referindu-se la stadiul procedurii de extrădare a lui Sebastian Ghiță, potrivit News.ro.

Întrebat dacă la întâlnirea cu omologul său sârb, de la sfârșitul lunii martie, va aborda acest subiect, Toader a spus că "este inevitabil".

Președinții Klaus Iohannis și Aleksandar Vuèiæ au fost întrebați, joi, în conferința de presă comună de la Palatul Cotroceni, dacă au discutat despre urgentarea extrădării fostului deputat Sebastian Ghiță, prins la Belgrad în urmă cu aproape un an. Președintele Republicii Serbia a precizat că a transmis întrebarea ministrului Justiției și va primi răspuns în cursul zilei.

Omul de afaceri Sebastian Ghiță - reținut la Belgrad în noaptea de 13 spre 14 aprilie 2017 și plasat apoi în arest preventiv - a fost eliberat în 26 mai pe cauțiune, în baza unei decizii a Curții Supreme din Serbia, după depunerea unei cauțiuni de 200.000 de euro. Lui Ghiță i-a fost reținut pașaportul și i s-a interzis să părăsească Belgradul.

Omul de afaceri așteaptă o decizie privind cererea de extrădare formulată de autoritățile române. Când a fost prins de autoritățile sârbe, Ghiță avea permis de conducere și buletin de Slovenia și era împreună cu fratele său. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.4756 secunde