Ucigașul profesoarei din Cernavodă, condamnat la 27 de ani de închisoare

468
Ucigașul profesoarei din Cernavodă, condamnat la 27 de ani de închisoare - xcondamnarecernavoda1-1669286575.jpg
Magistrații Tribunalului Constanța l-au condamnat la 27 de ani pe bărbatul de 41 de ani, acuzat că a omorât o profesoară din Cernavodă, în luna aprilie 2021. Judecătorii au decis contopirea pedepsei de 25 de ani pentru omor cu cea de 7 ani pentru tâlhărie, la care au adăugat o treime din pedeapsa mai mică.
 

„Condamnă pe inculpatul Hărăbor Romică Cosmin la pedeapsa de 25 ani (faptă săvârşită la data de 06/07 aprilie 2021 asupra victimei Pălu Cristina). Contopeşte pedepsele menţionate mai sus în pedeapsa cea mai grea, aceea de 25 ani închisoare, la care se adaugă 2 ani şi 4 luni închisoare (reprezentând 1/3 din pedeapsa de 7 ani închisoare), urmând ca inculpatul Hărăbor Romică Cosmin să execute în final pedeapsa de 27 ani şi 4 luni închisoare”, se arată în soluția pe scurt dată de Tribunalul Constanța. Decizia nu este definitivă, poate fi atacată cu apel.

Rechizitoriul întocmit de anchetatori evidențiază cum suspectul a planificat să o jefuiască pe profesoara Cristina Pălu, pe care o cunoștea pentru că anterior îi realizase lucrări de reparații în apartament. „În acest sens, a întocmit un plan, în sensul că voia să ajungă la domiciliul acesteia, să intre în vorbă cu ea și profitând de neatenția acesteia să-și însușească o cheie de la intrare în apartament, iar ulterior pe timpul nopții când aceasta dormea să intre în casă, s-o lege de mâini și să-i ceară să-i dea banii pe care îi deține. Inculpatul a menționat că a gândit acest scenariu, crezând în ipoteza că victima nu-l va recunoaște”, se arată în rechizitoriu.

Inculpatul a intrat în apartamentul victimei în seara zilei de 6 aprilie, la ora 19.00, iar după aproximativ o oră, femeia era moartă. Căci odată descoperită intenția lui, Romică Cosmin Hărăbor a trecut la violență. A prins-o pe victimă, a trântit-o la sol, s-a urcat pe ea și pentru a o face să nu mai țipe, i-a înfășurat în jurul gâtului o chingă pe care o avea într-o sacoșă.

„În aceste împrejurări, P. C. a țipat din nou, moment în care H. R. C. a luat hotărârea de a scoate din sacoșă chinga textilă și am înfășurat-o odată după gât, după care a vrut sa-i prindă cu ea și picioarele. În timp ce i-a prins unul din picioare spre înapoi și în timp ce încerca sa-i prindă și cel de-al doilea picior, aceasta s-a zbătut și, la un moment dat, a constatat că nu se mai zbate că avea doar niște spasme, după care nu a mai mișcat. Față de această situație, H. R. C. a crezut că victima a avut un episod de leșin, astfel că a luat-o cu ambele mâini de umeri și a vrut s-o ducă în patul din dormitor”, au mai arătat anchetatorii.

A „înscenat” un viol, să inducă în eroare anchetatorii

„Neștiind ce măsuri să adopte, dar și pentru a induce în eroare autoritățile, a luat hotărârea s-o dezbrace pe P. C., sens în care i-a scos pantalonii și chilotul, iar bluza ce o purta i-a ridicat-o dincolo de sâni. Fiind în stare de panică, inculpatul a crezut că P. C. are un episod de leșin, astfel că i-a scos ciorapii din picioare și i-a împins în gura acesteia. În continuare, folosindu-se de doi șoricei din plastic i-a adus acesteia mâinile la spate. Constatând că nu-și mai revine, inculpatul a rămas în continuare în apartamentul victimei, timp în care a fumat în bucătărie”, au mai descris procurorii modul cum s-a desfășurat fapta.

Inculpatul a rămas în apartamentul victimei până dimineață, la ora 5.00, când a plecat cu 500 de lei, mai multe carduri bancare și cheile mașinii. Banii i-a păstrat, dar bunurile le-a aruncat pe marginea Autostrăzii A2, de unde au fost ulterior recuperate de anchetatori.

Îngrozitoarea faptă a fost descoperită abia a doua zi, pe 8 aprilie, în jurul orei 9.15. Polițiștii au fost sesizați, în acea zi, de fratele făptașului, căruia Romică Cosmin Hărăbor îi mărturisise ce făcuse, dar și de sora victimei, alarmată că nu poate lua legătura cu aceasta. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.7279 secunde