"Pompierii nu mor niciodată, ei ard pentru eternitate în inimile oamenilor ale căror vieți le-au salvat"

ULTIMA MISIUNE. POMPIER CĂZUT LA DATORIE

1220
Doliu la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Constanța. Plutonierul adjutant Marius Daniel Fripis, în vârstă de 42 de ani, a murit, sâmbătă, în urma unei explozii. Ce părea la început o banală intervenție s-a transformat pentru pompier în ultima misiune. 


În jurul prânzului, un apel la 112 anunța că pe strada Tabla Buții, din zona Delfinariu, din Constanța, o butelie a luat foc. Un echipaj format din șase subofițeri de la Detașamentul Constanța Oraș s-a deplasat imediat la adresa indicată. Comandantul echipei de intervenție, plutonierul adjutant Marius Daniel Fripis, a intervenit în forță. La câteva secunde după ce militarul a pătruns în curtea locuinței, o bubuitură puternică a zguduit cartierul. Butelia a explodat, casca militarului a zburat, iar acesta a căzut ca secerat. Colegii lui au privit înmărmuriți scenele de groază și au cerut imediat intervenția cadrelor medicale. 


"Comandantul echipajului de inter-venție a suferit leziuni grave la nivelul feței. În urma evaluării de specialitate, medicul de pe ambulanța sosită prima la locul intervenției a constatat că subofițerul prezenta leziuni incompatibile cu viața și a fost declarat decesul. Plutonierul adjutant Marius Daniel Fripis, în vârstă de 42 de ani, a pierdut lupta cu viața, la datorie", a declarat plt. Anca Chiriță, purtătorul de cuvânt al Inspec-toratului pentru Situații de Urgență "Dobrogea". 


Omagiu la Catedrală 


Zona a fost imediat împrejmuită de anchetatori, accesul fiind limitat. La fața locului au ajuns în scurt timp criminaliștii Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța, care au pornit cercetările. De asemenea, colonel dr. Nicolae Cornea, inspectorul general al Inspectoratului General pentru Situații de Ur-gență, a trimis o echipă de specialiști la Con-stanța pentru efectuarea cercetărilor privind cauzele și împrejurările care au determinat pro-ducerea acestui eveniment neferi-cit. Ulterior, trupul neînsuflețit al comandantului echipajului, plutonierul adjutant Marius Daniel Fripis, a fost transportat la morga Cimitirului Central pentru efectuarea necropsiei și stabilirea cauzei decesului. 


Aseară, eroul a fost depus la Catedrala "Sfinții Apostoli Petru și Pavel" din municipiul Constanța, unde toți cei care l-au cunoscut pot să îi aducă un ultim omagiu. 


"Ne pare foarte rău pentru pierderea suferită, având în vedere că acest coleg era unul dintre cei mai buni și curajoși oameni pe care îi aveam în structura operativă", a declarat lt. colonel Daniel Petrov, șeful ISU "Dobrogea". 


Un profesionist devotat 


Ministrul Afacerilor Interne, vice-premierul Gabriel Oprea, a aflat despre cele petrecute la Constanța și a transmis familiei că îi va acorda tot sprijinul. 


"Transmit condoleanțe familiei și colegilor de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Constanța. Suntem solidari și vom da tot sprijinul nostru familiei îndurerate, la fel ca de fiecare dată când am avut astfel de tragedii, în care am pierdut polițiști sau militari în misiune, în timp ce își făceau datoria", a transmis Oprea. 


Plutonierul adjutant Marius Daniel Fripis a fost încadrat la Inspectoratul pentru Situații de Urgență "Dobrogea" al județului Constanța, Detașamentul de pompieri Constanța Oraș, în anul 2006. Timp de nouă ani, a participat la nume-roase misiuni și a fost devotat serviciului. Colegii îl descriu ca pe un pompier minunat, care s-a dedicat profesiei, s-a remarcat prin tenacitate și profesio-nalism la misiunile complexe la care a participat. 


"Sâmbătă, 29 august 2015, a încetat din viață, la vârsta de 42 de ani plutonier adjutant FRIPIS DANIEL MARIUS. Născut la data de 9 mai 1973, în Constanța, într-o familie de oameni gospodari, în mijlocul căreia a fost înconjurat de multă dragoste și de la care a primit o bună educație, moștenind nu numai cinstea și omenia, dar și respectul pentru muncă. Subofițerul a fost încadrat la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Dobrogea al județului Constanța din anul 2006, din sursă externă, cu gradul de plutonier major, ocupând funcția de comandant de echipaj în cadrul Detașamentului de Pompieri Constanța Oraș, funcție pe care a deținut-o până în prezent. La data de 1 august 2013, plutonierul major Fripis Daniel Marius a fost avansat, la termen, la gradul de plutonier adjutant. Ca și comandant de echipaj, și-a făcut cu cinste, pricepere și devotament datoria și a manifestat grijă față de colegii săi. Nu se pot uita calitățile sale de militar și nici calitățile umane, apro-pierea de oameni, calmul cu care rezolva problemele apărute și spiritul de solidaritate față de cei cu care a lucrat. Puterea de muncă, pregătirea profe-sională și nu în ultimul rând diplomația sa au contribuit la bunul mers al intervențiilor la care a participat de-a lungul carierei sale de pompier. Cu profund respect, aducem omagiul nostru celui ce a fost plutonier adjutant Fripis Daniel Marius și adresăm familiei îndure-rate sincere condoleanțe. Rămas bun, drag camarad, vei rămâne mereu în sufletele noastre!", a transmis ISU "Dobrogea". 


Redacția "Cuget Liber" este alături de fosta noastră colegă Betty Fripis, în aceste momente cumplite, pricinuite de decesul soțului său, Dan Fripis. Transmitem sincere condoleanțe familiei greu încercate. 


Odihnește-te în pace, Dan! Dumnezeu să aibă grijă de sufletul tău! 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 2.4021 secunde